Razboiul dintre “alb” si “negru”, intrebarile despre cat “gri” si cata “culoare” exista sau trebuie sa existe in viata noastra, precum si eterna dilema referitoare la ce e bine si ce e rau sunt toate lucruri ce framanta umanitatea de mii de ani si vor incuia multe minti luminate si de acum incolo, alte mii de ani, in cazul in care vom mai rezista ca civilizatie atat de mult.
Astfel, nu imi propun sa filozofez pe aceste teme, ci doar sa ma joc putin cu un bulgare alb de zapada, dar si cu o gramajoara de funingine, separat dar si amestecate... Partea interesanta este ca initial bulgarele e chiar alb si gramajoara de funingine chiar neagra, iar cu multa greutate si mare grija, o vreme le putem pastra asa cum erau la inceput. Pe masura ce inaintam in viata, in mod paradoxal, cu cat invatam mai mult care sunt lucrurile ce ar trebui sa fie albe si care sunt cele murdare, de care trebuie sa ne ferim, cu atat le amestecam mai mult si ne e greu sa ne pastram curati. Trecerea prin viata nu pare decat o calatorie cromatica de la alb si negru spre gri, cu rare si scurte episoade multicolore, numite indeobste “fericire”. Oare odata amestecate, zapada si funinginea, mai poate fi “desfacut” bulgrele jegos inapoi in ceva pur si altceva absolut impur pe care sa il definim bine si sa-l aruncam la gunoi? Si apoi, chiar daca am putea, unde ar fi acel gunoi? Suntem siguri ca putem pastra groapa de gunoi departe de noi fara sa ne afecteze, fara ca o rafala de vant sa starneasca praful negru si sa-l depuna pe pervazul locuintei noastre imaculate? Dupa cum spune legea universala a curateniei, nu poti curata ceva fara sa murdaresti altceva. In schimb, poti sa murdaresti totul, fara sa cureti nimic. Poate ca intr-o lume inevitabil murdara, singura misiune realista la care ne putem angaja este aceea de a curati periodic ce e in jurul nostru, murdarind ceva ce putem arunca, ceva de care ne putem lipsi. Si mai ales, incercand din rasputeri sa evitam a murdari totul, fara sa curatim nimic...
Sa trecem putin la zona gri. Doi colegi de serviciu, isi luau in fiecare dimineata cafeaua la birou, insotita de cate o tigara.
- Oare o fi pacat sa fumezi? intreaba unul dintre ei.
- Nu stiu, am sa-l intreb pe preot, raspunde celalalt, afisand siguranta ca raspunsul il va afla in modul cel mai corect.
A doua zi, la cafea, tragand din tigara, cel de-al doilea declara:
- Popa a zis ca e pacat sa fumezi.
- Serios? Nu m-as fi asteptat. Am sa-l intreb si eu...
A treia zi, cei doi reiau subiectul:
- Am intrebat si eu preotul, si mi-a spus ca nu e pacat!
- Nu se poate! Pe care preot l-ai intrebat?
- Pe Cutare.
- Si eu, tot pe Cutare! Cum sa ne dea acelasi om, la aceeasi intrebare, raspunsuri diferite? Ia stai putin, tu cum l-ai ntrebat?
- Pai eu i-am zis “Parinte, pot sa fumez in timp ce ma rog?”, iar el mi-a raspuns “nu fiule, asta e mare pacat!”
- Ei vezi, asta era atunci! Eu l-am intrebat “parinte, pot sa spun o rugaciune, in timp ce fumez?” - iar el mi-a raspuns “sigur ca da, fiule, asa face un bun credincios.”
Apoi, apropiindu-se incheierea de luna, cu multe dosare de rezolvat, cei doi lasa tigara si se apuca de treaba. Dupa cate o vizita a fiecaruia in biroul sefului, se intalnesc din nou la fumoar. Unul dintre ei, era bucuros ca pleaca in concediu. Celalalt, frustrat ca din cauza sfarsitului de luna tocmai nu poate sa isi ia cateva zile libere... Secretul? Acelasi ca si cu popa.
- Sefu' pot sa-mi iau si eu cateva zile libere, chiar daca avem mult de lucru, insa am mare nevoie? Uite, o sa-mi iau dosare acasa sa lucrez si de acasa.
- Nici vorba! Stai aici pana terminam treaba.
Cel de-al doilea:
- Sefu, in timp ce-s in concediu pot sa si lucrez la cateva dosare de acasa?
- Sigur ca da!
Desigur, talcul poestii e legat de abilitatile diplomatice de a prezeta o aceeasi problema in mod diferit, cu rezultate diferite. Insa e foarte interesant si aspectul mixturii unor lucruri ce ar trebui sa fie imiscibile. Nu ar fi evitate astfel de neclaritati daca fumatul si rugaciunea, sau dosarele de la serviciu si concediile nu ar fi amestecate? Am vrea sa fim puri, dar nu ne vine la indemana sa renuntam la vechile obiceiuri impure. Am vrea sa muncim, dar fara sa renuntam la concediu. Sa mancam pe saturate dar sa ne pastram silueta. Sa conducem sportiv, dar fara sa consumam benzina. In general, sa primim cam tot ce dorim de-a gata, cu eforturi si costuri minime si, daca se poate, fara sacrificii. Am uitat de mult de Mesterul Manole. Acum vrem doar sa obtinem totul, far sa sacrificam nimic.
Pierduti in detaliile si metehnele zilnice ale unui mod de viata in care impacarea unei capre nesatule cu o varza rebegita reprezinta un rau necesar cu care ne-am obisnuit atat de mult, incat ni se pare nesemnificativ, oare cat de mult si, mai ales, pentru cata vreme, ne putem pastra fermi, principiali, fara compromisuri si fara negocieri cu noi insine?
