sâmbătă, 17 ianuarie 2009

In Memoriam

Grigore Vieru - In limba ta

In aceeasi limba
Toata lumea plange,
In aceeasi limba
Rade un pamant.
Ci doar in limba ta
Durerea poti s-o mangai,
Iar bucuria
S-o preschimbi in cant.

In limba ta
Ti-e dor de mama,
Si vinul e mai vin,
Si pranzul e mai pranz.
Si doar in limba ta
Poti rade singur,
Si doar in limba ta
Te poti opri din plans.

Iar cand nu poti
Nici plange si nici rade,
Cand nu poti mangaia
Si nici canta,
Cu-al tau pamant,
Cu cerul tau in fata,
Tu taci atuncea
Tot in limba ta.

marți, 13 ianuarie 2009

Black & White

Razboiul dintre “alb” si “negru”, intrebarile despre cat “gri” si cata “culoare” exista sau trebuie sa existe in viata noastra, precum si eterna dilema referitoare la ce e bine si ce e rau sunt toate lucruri ce framanta umanitatea de mii de ani si vor incuia multe minti luminate si de acum incolo, alte mii de ani, in cazul in care vom mai rezista ca civilizatie atat de mult.

Astfel, nu imi propun sa filozofez pe aceste teme, ci doar sa ma joc putin cu un bulgare alb de zapada, dar si cu o gramajoara de funingine, separat dar si amestecate... Partea interesanta este ca initial bulgarele e chiar alb si gramajoara de funingine chiar neagra, iar cu multa greutate si mare grija, o vreme le putem pastra asa cum erau la inceput. Pe masura ce inaintam in viata, in mod paradoxal, cu cat invatam mai mult care sunt lucrurile ce ar trebui sa fie albe si care sunt cele murdare, de care trebuie sa ne ferim, cu atat le amestecam mai mult si ne e greu sa ne pastram curati. Trecerea prin viata nu pare decat o calatorie cromatica de la alb si negru spre gri, cu rare si scurte episoade multicolore, numite indeobste “fericire”. Oare odata amestecate, zapada si funinginea, mai poate fi “desfacut” bulgrele jegos inapoi in ceva pur si altceva absolut impur pe care sa il definim bine si sa-l aruncam la gunoi? Si apoi, chiar daca am putea, unde ar fi acel gunoi? Suntem siguri ca putem pastra groapa de gunoi departe de noi fara sa ne afecteze, fara ca o rafala de vant sa starneasca praful negru si sa-l depuna pe pervazul locuintei noastre imaculate? Dupa cum spune legea universala a curateniei, nu poti curata ceva fara sa murdaresti altceva. In schimb, poti sa murdaresti totul, fara sa cureti nimic. Poate ca intr-o lume inevitabil murdara, singura misiune realista la care ne putem angaja este aceea de a curati periodic ce e in jurul nostru, murdarind ceva ce putem arunca, ceva de care ne putem lipsi. Si mai ales, incercand din rasputeri sa evitam a murdari totul, fara sa curatim nimic... 

Sa trecem putin la zona gri. Doi colegi de serviciu, isi luau in fiecare dimineata cafeaua la birou, insotita de cate o tigara.

-         Oare o fi pacat sa fumezi? intreaba unul dintre ei.

-         Nu stiu, am sa-l intreb pe preot, raspunde celalalt, afisand siguranta ca raspunsul il va afla in modul cel mai corect.

A doua zi, la cafea, tragand din tigara, cel de-al doilea declara:

-         Popa a zis ca e pacat sa fumezi.

-         Serios? Nu m-as fi asteptat. Am sa-l intreb si eu...

A treia zi, cei doi reiau subiectul:

-         Am intrebat si eu preotul, si mi-a spus ca nu e pacat!

-         Nu se poate! Pe care preot l-ai intrebat?

-         Pe Cutare.

-         Si eu, tot pe Cutare! Cum sa ne dea acelasi om, la aceeasi intrebare, raspunsuri diferite? Ia stai putin, tu cum l-ai ntrebat?

-         Pai eu i-am zis “Parinte, pot sa fumez in timp ce ma rog?”, iar el mi-a raspuns “nu fiule, asta e mare pacat!”

-         Ei vezi, asta era atunci! Eu l-am intrebat “parinte, pot sa spun o rugaciune, in timp ce fumez?” - iar el mi-a raspuns “sigur ca da, fiule, asa face un bun credincios.” 

Apoi, apropiindu-se incheierea de luna, cu multe dosare de rezolvat, cei doi lasa tigara si se apuca de treaba. Dupa cate o vizita a fiecaruia in biroul sefului, se intalnesc din nou la fumoar. Unul dintre ei, era bucuros ca pleaca in concediu. Celalalt, frustrat ca din cauza sfarsitului de luna tocmai nu poate sa isi ia cateva zile libere... Secretul? Acelasi ca si cu popa.

-         Sefu' pot sa-mi iau si eu cateva zile libere, chiar daca avem mult de lucru, insa am mare nevoie? Uite, o sa-mi iau dosare acasa sa lucrez si de acasa.

-         Nici vorba! Stai aici pana terminam treaba.

Cel de-al doilea:

-         Sefu, in timp ce-s in concediu pot sa si lucrez la cateva dosare de acasa?

-         Sigur ca da! 

Desigur, talcul poestii e legat de abilitatile diplomatice de a prezeta o aceeasi problema in mod diferit, cu rezultate diferite. Insa e foarte interesant si aspectul mixturii unor lucruri ce ar trebui sa fie imiscibile. Nu ar fi evitate astfel de neclaritati daca fumatul si rugaciunea, sau dosarele de la serviciu si concediile nu ar fi amestecate? Am vrea sa fim puri, dar nu ne vine la indemana sa renuntam la vechile obiceiuri impure. Am vrea sa muncim, dar fara sa renuntam la concediu. Sa mancam pe saturate dar sa ne pastram silueta. Sa conducem sportiv, dar fara sa consumam benzina. In general, sa primim cam tot ce dorim de-a gata, cu eforturi si costuri minime si, daca se poate, fara sacrificii. Am uitat de mult de Mesterul Manole. Acum vrem doar sa obtinem totul, far sa sacrificam nimic.

Pierduti in detaliile si metehnele zilnice ale unui mod de viata in care impacarea unei capre nesatule cu o varza rebegita reprezinta un rau necesar cu care ne-am obisnuit atat de mult, incat ni se pare nesemnificativ, oare cat de mult si, mai ales, pentru cata vreme, ne putem pastra fermi, principiali, fara compromisuri si fara negocieri cu noi insine?

joi, 1 ianuarie 2009

Urare pentru 2009

Sa impliniti putine lucruri in 2009!
Putine dar bune!

In "mormanul" de urari care te indeamna la cat mai multe realizari, cati mai multi bani, fericire cu nemiluita si asa mai departe, imi permit sa urez tuturor celor ce pot citi acest mesaj sa realizeze in 2009 doar cate un lucru, maxim doua. Dar sa fie un lucru important si bine facut. 

Pentru a ma justifica, prezint mai jos un text primit printr-un e-mail cu ceva vreme in urma, in filozofia caruia ma regasesc si din care sper ca toti oamenii grabiti sa invete cate ceva. In buna traditie a oamenilor lenti, care nu se grabesc niciunde aproape niciodata, postez acest text dupa mai bine de un an si jumatate de cand l-am primit. Important este ca nu l-am aruncat, ci l-am recitit si republicat.

Autorul este un imigrant. Lectura placuta.

"In curand se implinesc 18 ani de cand am inceput sa lucrez la Volvo, o intreprindere suedeza. A lucra cu ei este ceva foarte interesant. Orice proiect aici ia 2 ani pentru a se concretiza, oricat de ingenioasa sau simpla ar fi ideea. Este o regula.
Procesele de globalizare cauzeaza in noi (brazilieni, argentinieni, columbieni, peruani, venezuelieni, mexicani, australieni, asiatici, ROMANI - adaug eu, etc...) o anxietate generalizata in cautarea de rezultate imediate. In consecinta, stilul nostru rapid nu se incadreaza deloc cu termenele de scadenta intarziate ale suedezilor.
Suedezii dezbat, si iar dezbat, organizeaza "n" sedinte, efectueaza evaluari, etc..., SI LUCREAZA ...  dupa o schema mult mai incetinita. Ceea ce este uimitor, este ca acest stil tot timpul da rezultate, in timpul lor (al suedezilor), astfel ca punand impreuna maturitatea necesitatii cu tehnologia potrivita, nu prea inregistreaza pierderi. 
Pe scurt:
 1)  Suedia este de marimea unui singur stat din Mexic;
 2)  Nu are decat 2 milioane de locuitori;
 3)  Cel mai mare oras, Stockolm, abia daca are 500 de mii de locuitori,asa ca o mica localitate din Mexic; 
 4)  Mari intreprinderi cu capital suedez: Volvo, Scania, Ericsson,Electrolux, ABB, Nokia, Nobel Biocare, etc.

Pentru a avea o idee de importanta lor, ajunge sa mentionez ca Volvo face motoarele propulsoare ale navetelor de la NASA.

Poate se inseala suedezii, dar ei sunt cei care-mi dau mie salariul.Trebuie sa mentionez ca nu cunosc un alt popor care sa aibe o cultura colectiva ca a suedezilor. Va voi povesti o scurta istorie doar ca sa va faceti o idee: prima data cand m-am dus in Suedia in 1990, unul dintre colegii mei suedezi ma aducea la serviciu in fiecare dimineata cu masina lui. Era in septembrie, era frig si fulguia. Ajungeam foarte repede la intreprindere si el parca masina tot timpul foarte departe de intrare. In fiecare dimineata vin in jur de 2 mii de angajati cu masina la serviciu. In prima zi nu am facut nici un comentariu, nici in a doua sau in a treia, dar in una din zilele ce au urmat, cu un pic mai multa incredere, l-am intrebat pe colegul meu:
 - Aveti locuri de parcare fixe aici? Am vazut ca parcarea este complet goala cand ajungem si totusi tu parchezi la coada complet? 
Iar el mi-a raspuns pur si simplu:
 - Nu, dar cum noi ajungem foarte devreme, avem tot timpul sa mergem pana la intrare, dar cei care ajung mai tarziu au mai multa nevoie sa gaseasca locuri mai aproape de intrare, nu crezi? 
Imaginati-va ce fata am facut. Si acest lucru a fost suficient ca sa-mi schimb in profunzime mentalitatea.

Mai nou, in Europa exista un curent denumit "Slow Food". Asociatia internationala a alimentatiei cu rabdare (Slow Food International Association), al carei simbol este melcul, isi are centrul in Italia. Ceea ce predica aceasta miscare "slow food" este ca oamenii trebuie sa manance si sa bea lent, pentru a savura mancarea, pentru a se bucure de procesul de prepare al mancarii, impreuna cu familia, cu prietenii, fara graba si de calitate. Ideea este de a se contrapune spiritului  Fast Food  si a tot ceea ce reprezinta el ca stil de viata. Surpriza este ca aceasta miscare de Slow Food serveste ca baza pentru o miscare mult mai ampla numita Slow Europe, dupa cum descrie revista Business Week in ultimele sale editii europene. Totul a pornit de la punerea in discutie a grabei si nebuniei generate de globalizare, de dorinta de a avea in cantitate mare (nivelul vietii), opus la a avea calitate, calitate de viata, sau calitate umana.

Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar daca  lucreaza mai putin (35 de ore pe saptamana), sunt mai productivi decat colegii lor americani sau britanici. Si germanii, care in multe intreprinderi au implantat saptamana de 28,8 ore de munca, au vazut productivitatea crescand cu un laudabil 20%. Aceasta atitiudine, numita "slow attitude", atrage atentia pana si americanilor, discipolii lucrului rapid si imediat. Pe de alta parte, aceasta atitudine fara
graba nu inseamna sa se faca mai putin, nici sa se obtina calitate si productivitate mai 
mici, ci mai multa perfectiune, atentie la detalii si mai putin stres. 
Acest lucru inseamna o intoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comoditati, ale vietii in micile comunitati. O intoarcere la AICI, prezent si concret, opus lui 
MONDIAL, indefinit si anonim, inseamna a relua valorile esentiale ale fiintei umane, a micilor placeri ale cotidianului, ale vietii simple si ale  convietuirii, ale religiei si credintei.

INSEAMNA UN MEDIU DE LUCRU MAI PUTIN COERCITIV (constrangator), MAI VESEL, MAI RIDICAT SI TOTUSI MAI PRODUCTIV, MEDIU IN CARE TOTI OAMENII FAC CU PLACERE CEEA CE STIU EI MAI BINE SA FACA.

E recomandabil sa ne gandim mai in amanunt la toate acestea. E posibilca vechile proverbe: "Cu rabdarea trece marea" si "Graba strica treaba", sa merite din nou atentia noastra in aceste timpuri de nebunie. Nu ar fi bine ca intreprinderile din comunitatea, orasul, statul sau tara noastra sa inceapa a dezvolta programe serioase de calitate fara graba, chiar pentru a mari productivitatea si calitatea produselor si serviciilor, fara a pierde calitatea umana?

Multi traiesc alergand dupa timp, si il ajung doar cand mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru ca goneau prea tare pentru a ajunge la timp. Altii sunt prea nerabdatori sa traiasca in viitor, ca uita sa traiasca in prezent, care este unicul timp care exista cu adevarat.

Toti avem pe aceasta planeta acelasi timp, nici mai mult, nici mai putin de 24 de ore pe zi. Diferenta sta in utilizarea acestor ore de catre fiecare dintre noi. Trebuie sa invatam sa profitam de fiecare moment, pentru ca, dupa cum zice John Lennon: "Viata este ceea ce se intampla in timp ce planificam viitorul".
Va felicit pentru ca ati reusit sa cititi acest mesaj pana la sfarsit. Multi l-ar fi citit doar pana la jumatate, ca sa nu piarda timpul. Atat de valoros in aceasta lume globalizata."