In vremea studentiei, bucatar de ocazie si, mai mult pentru propriile nevoi, nu suportam conceptul de reteta. "Ce lucru inutil!", gandeam pe atunci. Ce sa fac cu o aparent delicioasa reteta de rata la cuptor cu varza rosie, cand mie imi lipseau ghimbirul, coriandrul si tot felul de alte condimente insiruite frumos la ingredientele retetei? Unde mai pui ca rata era doar prin vazduhul in care plutea si mirosul de varza. Miros de la vecini, desigur. Inchideam cartea de bucate ca pe un pretios roman science fiction si o puneam pe raftul cel mai indepartat, apucandu-ma gospodareste de curatat cartofi si transat slanina. Prin combinatie cu al treilea ingredient magic, ceapa, reuseam o reteta proprie si de fiecare data unica, de mancare ardeleneasca megacolesterolica. Daca inainte mai radeam si o palinca de prune iar dupa, un spritz-doua de Tarnave, eram un om cu adevarat fericit si chiar ecologist, rata ramanand in libertate, iar porcul ce furnizase slanina neavand oricum sanse prea mari sa prinda pensia (totusi, nu am inteles niciodata de ce porcii sunt de cinci ori mai grasi ca oamenii si cu toate astea nu fac infarct miocardic).
Cand m-am mutat la apartament si aveam bucatarie, aveam in sfarsit cate o cutiuta cu fiecare din acele prafuri si frunze minunate care dau gust mancarii si evident, am luat o rata si am gatit-o cum se cuvine. Student inca, nu prea stiu cum am gasit banii pt ingrediente, cert e ca m-am invatat incet-incet cu binele si am inceput sa apreciez tot mai mult retetele mai elaborate si mai costisitoare. Foloseam ingrediente care nu mai erau la indemana de prin ograda parintilor, cum era porcul, ceapa si cartoful. Am inceput deci sa ma obisnuiesc cu ceva bun dar pentru care nu aveam resurse si, azi pe datorie, maine pe imprumut, am ajuns intr-o buna zi la o criza de toata frumusetea. Moment in care, am primit un e-mail care imi spunea sa consum doar produse proprii, ca solutie de a ameliora criza, daca de iesit din ea oricum nu se poate prea curand. Cu alte cuvinte, sa ma intorc la slanina, ceapa si cartofi, gatite in 14 feluri diferite de mancare, in functie de ordinea in care le arunc in tigaie sau forma in care sunt taiate. Nasol moment. Oare asta e tot ce pot face? Sa ma intorc doar la ceea ce produc in ograda e intelept, cu siguranta, dar oare nu ar fi fost mai intelept ca in tot acest timp sa-mi fi dezvoltat gospodaria proprie, mai cu un strat de patrunjel, mai cu o tarla de rosii, mai cu o gaina in cotet?
Cu draga inima m-as intoarce la produsele din ograda daca as avea ce sa aleg cat de cat de acolo. Iar sa ma cert cu parintii ca nu au crescut altceva decat porci, nu e o solutie. Probabil ca mai realist este sa strang din dinti si sa ma apuc chiar eu sa fac ceva mai mult si mai divers decat au facut-o cei de pana acum. Cati mai sunteti gata sa faceti asta? Cati putem sa lasam foie gras gasit de-a gata pentru un caltabos la care sa fierbem insine orezul? Cum putem resuscita o gospodarie rurala doar cumparand din locul nostru caldut de la oras din cand in cand, mere organice in detrimentul celor preafrumoase din import? Oare daca mergem macar in weekend sa mai proptim cate o scandura si sa ranim la vaci nu ajutam mai mult decat lansarea demagogica a unor apeluri patetice la a cumpara "orez romanesc" - de parca chiar ar exista asa ceva?
Intrebari retorice la care ar trebui sa meditam cu totii, pentru ca Romania este oarecum chiar aceasta gospodarie uitata de la tara, pe care incercam in al doisprezecelea ceas sa o resuscitam oferindu-i mosneagului pensionar o taraba intr-o piata volanta.
Nota: acest text a fost scris in data de 19 Noiembrie 2008. Era o reactie la indemnurile primite prin e-mail si pe toate canalele media de a consuma doar produse romanesti. Deoarece criza se adanceste si textul e mai valabil ca oricand, am decis sa-l postez pe blog chiar si acum, dupa aproape trei luni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu