O beţie cu Popeye

Mahmureala-mi de după alegeri prezintă toate simptomele uneia de după o noapte albă cu mult tutun şi mult alcool: durere de cap, gura uscată şi gust amar, greaţă. Ba în plus, ţine şi destul de mult.

Ei bine, acum, la o ciorbă acrită cu borş electoral, incerc să-mi pun ordine în gânduri. În 2004 m-am îmbătat de speranţa că Popeye va putea dărâma mafia guvernamentală instituită de pesedei, sub oblăduirea bombonelului. A reuşit, e drept, doar cui pe cui se scoate, nu-i aşa? A ras o mafie ca s-o înlocuiască cu alta. În 2009, ne îmbătăm de speranţa că toate forţele reunite ale “celorlalţi” nu vor pune geoană pe geoană până nu îl vor trimite pe Popeye din nou pe mare. Ei şi ce? Ce vor pune în loc? Se pare că intrăm din nou în acest bordel numit politică, unde, pe banii noştri, două curve mediocre ne regulează cu alternanţă de 4-5 ani. Ne-am scârbit atât de mult de cea care prestează acum, încât fosta, cea din 2000-2004, ni se pare aproape fecioară şi ne vine s-o invităm la vals numai ca să scăpăm de cea al cărei hăhăit sună periculos a sifilis social.

Iar dacă încerci să-ţi înfrânezi activitatea sexo-politică şi să te ocupi de altceva, nu prea ai unde să evadezi, decât tot în aburi de alcool. Cu care să-ţi îmbeţi minţile şi să întrebi tragi-comic: “Hâc, vorba e, eu DE CE să mai votez?”