Blogodeea

Vă invit în bucătăria lui Radu. Radu Udrescu.

2010-11-14T12:35:00.000-08:00

L-am găsit căutând pe internet după o reţetă de nuştiucelatavă. După treizeci de secunde uitasem deja ce căutasem iniţial. Intrasem într-o lume fascinantă, în care numai privilegiaţii au noroc să intre şi în care te pierzi privind, înţelegând, învăţând. Desigur, bucătari sunt mulţi pe lume. Artişti sunt însă, puţini... Reţete, iar sunt multe. Maeştri care să preia o reţetă şi să o desăvârşească sunt şi mai puţini. Celor ce apreciază nu doar o mâncare buna şi neaoşă, dar şi pasiunea cu care aceasta este gătită, prezentată şi descrisă, le recomand cu drag bucătăria lui Radu Udrescu. Chapeau!

Când iţi vine-a emigra...

2010-05-12T00:56:00.000-07:00

"Voi ce-n Lună plecaţi
Cu ale noastre izbânzi
Nu uitaţi ca aveţi fraţi
Pe planetă flamânzi
Pâinea lor o mâncaţi
Printre stele zburând
Voi degeaba zburaţi
Când cei subdezvoltaţi
Se târăsc pe Pământ"

A. P. - Pământul deocamdată

Dragoste în Tatra

2010-04-25T08:32:00.000-07:00

Înghesuiala din autobuzele liniei 133 nu e o mirare pentru nici un bucureştean al începutului de secol 21. Fie vorba între noi, nici pentru sfârşitul de secol nu se întrevede vreo schimbare. Ceea ce am văzut însă de pe geamul autobuzului, într-o zi când mă aflam în numitul 133 îndreptându-mă dinspre Foişor spre Timpuri Noi, m-a mirat şi încântat foarte. Căci rar ne e dat sa vedem dragoste dezinhibată în formă pură. Şi mai rar o vedem manifestată frumos, neostentativ, fără vulgaritate şi fără imboldul pornirilor hormonale ale tinereţii. Iniţial căscam gura şi, în minte, schiţam deja un început de text care să împopoţoneze cu figuri de stil ceea ce observam fără să fiu observat, de după geamul autobuzului. Apoi mi-am dat seama că simpla descriere a tabloului este suficientă, căci ceea ce e frumos nu trebuie alterat cu miţiflendure inutile.
Era un camion Tatra. Prin ţară mai vezi câte unul, pe ici-pe colo, prin Bucureşti – rarisim. Chiar şi aşa, un simplu camion Tatra de prin anii ’60 nu e suficient să capteze atenţia. Dar acest camion nu era simplu. Avea ceva cu totul şi cu totul deosebit şi cred că acel ceva m-a făcut să-l studiez cu mare atenţie. Acest camion era atent vopsit şi îngrijit, cu toate lămpile de semnalizare şi toate accesoriile prezente, curat şi bibilit, mai ceva ca unul nou, ieşit din fabrică. Felul în care era întreţinut dovedea multă pasiune şi dedicaţie din partea proprietarului şi zău că acesta s-ar putea prezenta la orice întrunire a deţinătorilor de maşini de epocă. Prin parbrizul fără fir de praf se vedea omul din spatele volanului. Spre şaizeci de ani, tuns şi bărbierit la fel de îngrijit precum camionul, bărbatul avea o faţă jovială şi luminoasă. Cămaşă călcată şi apretată, în carouri. Putea la fel de bine să conducă un Bentley – stau şi mă gândesc dacă prin garajele îmbogăţiţilor de mucava nu cumva or fi Bentley-uri mai murdare decât acel Tatra. Da, era o apariţie, o pată portocalie, curată, într-un Bucureşti gri murdar. Lângă bărbatul de la volan, stătea umăr la umăr, înghesuită în el, o femeie cam de aceeaşi vârstă şi cu aceeaşi înfăţişare plăcută şi îngrijită. Se încolăcea în jurul braţului şoferului şi îl mângăia, îl alinta. Din când în când, în timp ce era oprit la semafoare, bărbatul se întorcea şi el spre femeie, o îmbrăţişa cu afecţiune şi se sărutau. Apoi zâmbeau amândoi, ca doi adolescenţi ce merg la film pentru prima dată împreună şi îndrăznesc să-şi atingă mâinile. La culoarea verde a semaforului de la Foişor, autobuzul a demarat greoi şi cateva sute de kilograme de corpuri umane năduşite m-au presat pe geamul din spate. Nu-mi păsa, căci prin el vedeam doi oameni rupţi de lumea prăfuită, doi oameni ce călătoreau iubindu-se delicat în cabina unui camion Tatra fără pată. El, zâmbind, întindea braţul împingând maneta în treapta de viteză şi demarând. Ea, lăsând uşor capul culcat pe umărul bărbatului. Aceasta este ultima imagine pe care am văzut-o, înainte ca străzile să-i înghită. Cu această imagine aş dori să vă las şi pe voi, dragi cititori, urându-vă din inimă două lucruri: iubiţi-vă simplu şi curat ca-n Tatra şi ţineţi ochii treji şi inima deschisă pentru ca astfel de episoade să nu treacă pe lângă voi neobservate.

Azi am fost mârlan. În trafic.

2010-04-13T14:49:00.000-07:00

Trăgeam din greu la covrigul volanului. Matizul meu nu are nici măcar servo-direcţie, însă e drept, se strecoară binişor prin jungla urbană. Orişicum, nu e uşor, chiar cu maşină micro fiind, căci traficul în Bucureşti, se ştie, e infernal. Ajung undeva aproape de Brezoianu când, un ditai Ferrari îmi răsare maiestuos în faţă. Nu era filmare la Top Gear şi nici nu era vreun străin indolent care s-ar fi rătăcit cu bolidul fiindcă nu citise în prealabil ghidul Michelin. Acolo scrie clar că România se vizitează de preferinţă cu un 4x4 sănătos. Sau cu un Matiz. Nu, de data asta era unul de-al nostru, cu numere de B. Evident, cu fiţa de trei cifre. Se mişca vai steaua lui. Strada era un monolit de beton nefinisat. Pe alocuri găurit. Ăsta, sireacul, de-abia putea înainta cu milionul lui de euro pe roţi. Motorul îi torcea frumos, cum numai un motor de Ferrari poate toarce dar se simţea că e chinuit la nici 2000 de ture; n-apuca să “lucreze” mai mult. Eu mă grăbeam de nu mai ştiam de mine, şi nu puteam să avansez într-un ritm decent, din cauza ăstuia cu bolidul care se mişca milimetric. M-a dus aşa până dincolo de Cişmigiu. Pe la Luterană n-am mai rezistat. Auzisem eu ca în Roma trebuie să fii roman. Mi-am zis deci, că în Bucureşti trebuie sa fii român, dar mai ales să faci ce fac toţi automobiliştii locali. Frustrat de viteza de melc, mi-am slobozit atunci mitocănia supremă a codului rutier: “I-AM DAT FLASH-URI!!!!”

Siguranta si incredere. Si neam prost. Mult.

2010-03-30T13:45:00.000-07:00

Azi, 30 martie, pe langa o bisericuta in centrul Bucurestiului. 3 politisti umflati (cum altfel?) spargeau de zor seminte. Scuipau cojile pe jos, unde se formase un sublim covoras.
Pana aici, nimic neobisnuit, doar traim in Romanica. Partea neobisnuita a inceput cand eu, care uitasem in ce tara traiesc, am avut tupeul sa ii intreb care-i treaba cu semintele. Eram pregatit sa ma borfolesc cu ei, aveam chef de galagie. Insa raspunsul, m-a dezarmat complet. A venit ca o revelatie de saptamana Mare, ca e de sezon.
Eu ii intrebasem pretentios si academic: "Buna ziua, nu va suparati, dar cum se impaca meseria dv. cu mizeria pe care o faceti?" - parol ce pretentios am fost, ha?
Si cel mai umflat dintre ei (nu stiu daca era cel mai gradat, ca n-o am pe asta cu gradele) imi raspunde senin:
"Pai, NU NUMAI NOI FACEM MIZERIE..."
I-am multumit - ce altceva mai puteam sa zic? I-am multumit caci, din cinci vorbe scurte, mi-a lamurit esenta natiunii. Ce s-au mai chinuit Nicolae Iorga, Dimitrie Cantemir, Vasile Parvan, alti si alti mari invatati sa desluseasca ce e cu noi pe acest pamant. Nu stiu daca au reusit bine, dar cu siguranta acest politist bulangiu a reusit pentru mine in 5 cuvinte ce n-a reusit nimeni in volume intregi. Am inteles cine suntem si mai ales, incotro ne indreptam: LA DRACU!

Cum am petrecut 15 martie

2010-03-15T12:55:00.000-07:00

Abia pe la vremea cinei am reuşit să ies din alergătura zilei şi să realizez că azi e ziua maghiarilor de pretutindeni, drept pentru care am destupat o bere făcută la Miercurea Ciuc. Am închinat pentru Petőfi Sandor, pentru vinul de Tokaj, pentru prietenul meu apropiat şi fidel, pentru Lajos-bacsi care plimbă copiii soră-mii prin parc şi face o treabă aproape mai bună decât Marry Poppins, pentru focoasa pentru ale cărei “vrăji” şi braţe încolăcite mă furişam cândva de la cursuri.
Aud din aparatul de imbecilizare al secolului 21 (televizor pentru unii) cum că e o zi cu tensiuni, cum că românii nuştiuce şi secuii nuştiucealtceva, că unii vor aia că ăilalţi nu le dau ailaltă, că nemtudom nu e acceptabil într-un stat unitar, sau că bieţii Petike şi Jozsike nu au şanse în ţara asta dacă nu ştiu conjuga “a fi” şi “a avea”. Concluzionez de fapt că baronii lor sunt la fel de hapsâni ca şi ai noştri, că oamenii care trag la şaibă pot rămâne şomeri fie că au şef de pe Dâmboviţa fie “autonom”, că nici interesul lor şi nici al nostru nu e cu adevărat băgat în seamă de nimeni, iar gulaşul şi tocăniţa nici nu sunt chiar atât de diferite.
Dau pe gât ultima înghiţitura din cutia verde şi mă pregătesc de culcare, căci mâine începe o nouă zi cu drumuri, treburi, bucurii, frustrări, reuşite, dezamăgiri, speranţe. Iar pentru ziua asta trebuie să fim odihniţi, ca s-o luăm de piept, căci nu e nici a ungurilor, nici a românilor, nici a secuilor, nici a zlătarilor. E ziua celor care vor să-şi facă treaba bine şi să-şi vadă de ale lor.
No szia tok.

Un mărţişor potrivit cu vremurile

2010-03-01T08:05:00.000-08:00

Azi-dimineaţă am văzut în staţia de autobuz un tip bine. Aş fi vrut să zic un domn bine. Nu pot, pentru că deşi arăta ca un domn, nu era. Înalt, suplu, cam la 50 de ani, păr cărunt, ţinută dreaptă, privire sobră. Costum cu croială impecabilă şi palton super-elegant. A scos din buzunar un pachet de kentane. A desfăcut graţios ţipla, pe care a lăsat-o la fel de graţios să plutească în bătaia vântului care “adia puternic” (vorba unui comentator de sport – evident, de fotbal). În timp ce desfăcea şi staniolul, a observat că e privit şi l-a mototolit discret între degete. A dus mâna spre spate şi, de acolo, a “scăpat” de povara cumplită. Un coş de gunoi public se afla la 1,5 metri. Cam pe când am terminat de apreciat această distanţă, firul ţiplei a atins magistral trotuarul, decorându-l cu cel mai emblematic mărţişor pentru societatea românească de început de mileniu trei. Sper ca tipul bine să lucreze la vreo gazetă şi să scrie articole despre mizeria din oraş şi despre cum nu face primăria curăţenie. Asta ca să fie povestea cu adevărat sublimă.
Asta-i ţara! Ăştia-s oamenii, cu ăştia defilăm!

Dureros de actual

2010-02-24T05:28:00.000-08:00

“Mă întrebi ce-am aşteptat de la tine, când te-am trimis să studiezi. Am vrut să te faci inginer, fiindcă inginerii ne lipsesc şi se vor căuta mult în ţara noastră, care trebuie să se ridice din ţărână şi să-şi facă temelie de fier. Am vrut să te întorci în ţară, să lucrezi căi ferate, poduri, şosele şi alte înlesniri care se cer azi popoarelor civilizate, cum aş vrea să fie şi poporul nostru. Dar dacă tu ai de gând să înfăptuieşti ceea ce îmi spui, am să-ţi dau binecuvântarea mea şi sprijinul meu, cât va fi, căci n-am de ce să mă împotrivesc unei fapte de folos omenirii şi care ar aduce cinste neamului românesc. Dar la alt sprijin să nu te aştepţi, vai, fiul meu! Am vorbit cu domnul V. A. Ureche, ministrul instrucţiunii, care mi-e prieten într-o măsură şi domnia sa, deşi înţelegător, ba chiar viu interesat de un asemenea plan, mi-a spus, cu mâhnire, că nu se poate nădăjdui un ajutor din partea guvernului, altele fiind nevoile ţării azi. Ba încă mi-a spus că nici nu îndrăzneşte să-i vorbească primului-ministru ori altora despre o astfel de călătorie, fiindcă nimeni nu l-ar lua în serios. Încercaţi mai degrabă să faceţi cu franţuzii ceva, sau cu englezii, dacă domnul Darwin vă sprijină, cum mi-ai scris.”

...

“Să se întoarcă în ţară, nimic nu-l îmbia. Aflase că la căile ferate care se construiau nu erau preţuiţi inginerii valahi. Oamenilor puşi în fruntea înnoirilor nu le-ar fi plăcut să vadă printre ei pe unul mai destoinic, mai întreprinzător, mai îndrăzneţ decât ceilalţi, ameninţând să le strice rosturile strămoşeşti şi să le tulbure tihna unei vieţi care se mişca ivaş-ivaş prin colb, ca diligenţele de acum cincizeci de ani.”

Radu Tudoran – “Toate pânzele sus!”

Apropos

2010-01-26T01:09:00.000-08:00

Azi se împlinesc 20 de ani de când pentru prima dată nu s-a mai sărbătorit cu fast dictatorial ziua de naştere a Cârmaciului Iubit. E o zi tristă, pentru că frigul e tot frig iar Cârmaciul, deşi e altul, are aceleaşi apucături. :(

Versuri vechi, semnificaţie nouă?

2010-01-26T00:57:00.000-08:00

Astăzi, Alexandru Andrieş

"La curtea lui Vodă e şedinţă mare,
Stau boieri pe scaun, stau şi în picioare,
Se discută probleme, se analizează
Ce nu merge bine, ce incomodează;"
...
"Duşmanul, prin spate, încet şuşotea
Cum că-i tremura mâna fiindcă-i plăcea sa bea"
(evident, e vorba tot despre un "Vodă") :)
...
"Tovarăşul haiduc pare om educat,
Precis că nu-i convine-un astfel de trai agitat...
Pun pariu că la mijloc e un ghişeft barosan
Şi că precis câştigă mult mai mult
Decât câştigăm noi, pe an!"
...
"Teoretic vorbind şi privind obiectiv
Recunoaştem deschis că era cam frig"
(Nu zău? Se pare că e frig mai ales acum!)
...

Blues de sezon

"Mă scol dimineaţa, dar mi-e frig,
Aşa că geamul nu-l deschid...
Mă duc să mă spăl că poate-mi trece
Şi-am noroc, e doar apă rece.
Mă spăl
Şi-mi trece!...

Mă-mbrac şi fug repede în staţie,
Troleibuzul vine, da-i aglomeraţie.
Reuşesc să ajung înăuntru
Şi constat cu uimire că şi-aici bate vântu'...

Avem calorifer la şcoală
Da' nu ne-avem bine cu cei de la centrală.
Aşa că primim pe ţeavă, ferm şi logic,
Buletinul meteorologic:
La munte ninge,
La mare ninge,
La vară ninge!"

Aliodor împărat

2010-01-19T23:30:00.000-08:00

Nişte băieţi de pe strada Sapienţei jucau miuţă pe maidan. Bătând mingea şi câmpii cu graţie, se frământau prin talazurile unei furtuni de creier (zisă şi brainstorming). Ce să facă, cum să facă? Cum să-i învingă pe băieţii de pe strada Pacienţei în finala Campionatului Maidanal? Printre altele, s-au gândit şi la trucul cu pietroiul ascuns în minge. Căpitanul echipei adverse avea să dea lovitura de începere şi, lovind pietroiul din minge, să se dea învins fără ca meciul să se fi jucat. Cei de pe strada Pacienţei erau însă (cum altfel?) mai răbdători. Au observat mişcarea, au preluat din fugă ideea, ba mai mult, au şi şmanglit pietroiul. Astfel că, liderul echipei Sapienţei (care devenise lider doar prin împingerea la înaintare de către colegi mai şmecheri) a uitat de toată tărăşenia la care se gândiseră chiar ei, Sapienţarii şi, prostănac fiind, a tras un şut în mingea pietrificată de a văzut victorie. Până spre dimineaţă a rămas doar cu durerea, cu stelele verzi şi cu găluşca înfrângerii. Iată cum, după ce au cochetat cu idei parapsihologice şi ezoterice, după ce l-au avut în preajmă-le pe un anume Aliodor, mare meşter în boscoane, şefii PSD strigă acum ca din gură de şarpe, de ciudă că pietroiul Aliodor s-a dus cu boscoane cu tot la adversar şi i-a facut la energie. Fie vorba-ntre noi, pe preacuviosul Geoană l-ar fi blocat psihologic şi energetic până şi Elmer Fudd, ce să mai vorbim de Bugs Bunny. Că aura malefică din jurul preşedintelui (re)ales e mai groasă decât însuşi obrazul său, asta nu mai e un secret. Situaţia a fost descrisă cum nu se poate mai bine de unul dintre cei mai pragmatici oameni din România, primarul etern de la un punct Cardinal, Mazarin. Omul care reuşeşte să fie reales la Pontul Euxin fără să facă altceva decât să-şi îngroaşe conturile în ritm de samba, yahtistul dansator sau dansatorul yahtist, a declamat scurt şi la obiect: “Trebuie să scăpăm de IUDA ăsta de Băsescu!” Superb. Nu au scăpat. Asta şi pentru că Iuda a învăţat că nu doar el poate fi cumpărat cu arginţi, ci că sunt mult mai mulţi amatori. În primul mandat şi-a asigurat arginţii, iar pentru cel de-al doilea, a început să-i cheltuie eficient. Mai o stea de general, mai un împărat al farmecelor (vezi Aliodor), mai un primar, mai un etc. The End. The end for us?

M.C.S.

2010-01-18T03:48:00.000-08:00

Faptul că românca Vanda Hădărean este multiplă campioană MONDIALĂ la fitness mă face să fiu mândru că sunt român, doar aşa, între un zâmbet amar în colţul gurii şi o râgâială zgomotoasă după o bere rasă dintr-o înghiţitură la un grătar (ceafă de porc, evident!) Altfel, plâng cu amândoi ochii. La propriu. În dreptul numelui sportivei ce ne-a reprezentat şi la Campionatul Mondial de Gimnastică artistică (Indianapolis, SUA, 1991 – medalie de bronz) şi la Jocurile Olimpice de Vară (Barcelona, Spania, 1992 – medalie de argint) scrie acum bineînţeles, Canada. Dacă Vanda nu s-ar fi stabilit în Canada, nici nu cred că ar fi avut şansa să fie o apreciată antrenoare de fitness şi să devină campioană mondială de trei ori… Desigur, majoritatea fufelor de mall privesc cu jind la corpul atletic şi sănătos al unei astfel de campioane, în timp ce ling cu nesaţ dintr-o megaîngheţată sau îşi instaleaza poponeaţa rubicondă în scaunul confortabil de X5. Asta în timp ce puhavii lor prieteni, scărpinându-şi cutele de grăsime de pe ceafă visează la unguroaicele fierbinţi ce au participat la acelaşi concurs. În număr de şase (six). Românce zero (null, nema, canci, mulţimea vidă). Eu nu cred că unguroaicele astea trăiesc din competiţiile de fitness – de fapt premiile sunt destul de modeste. Am şi verificat vreo trei dintre ele: Emese Erőss şi Gabriella Horcsak sunt studente, iar Szilvia Czine este supervisor la un cazinou. Ceea ce înseamnă că pentru ele fitness-ul este doar un mod sănătos de a-şi petrece timpul liber. Iar dacă şase unguroaice sunt prezente în finala unei competiţii de anvergură mondială, înseamna că există o masă suficient de practicante ale sportului la nivel de amator şi semi-profesionist, din care să “răsară” câteva “vârfuri”. Prin contrast, la noi e nevoie de 40 de minute de trafic infernal pentru a ajunge la o piscină publică, asta în cazul fericit al oraşelor unde aceasta există, iar o femeie care are inconştienţa să alerge de una singură prin parc este victima sigură a grosolăniilor şi chiar agresiunilor fizice. Ce mai e de adăugat? Că M.C.S nu este nicidecum acronim pentru Ministerul Culturismului şi Sportului ci pentru Mişcarea Contra Statului, o manifestare ce ar trebui să devină tradiţie (măcar) anuală, o Mişcare în care oamenii care mai cred în “Mens sana in corpore sano” trebuie să îi depăşească numeric pe cei care cred în “Mens sana in corpore BAROSANO”.

NB: Culturismul nu înseamnă neapărat pachete de muşchi şi coloşi puşi pe smardoială, ci mai ales cultura fizicului.

Mihai Eminescu: Geniu pustiu

2010-01-15T13:23:00.000-08:00

"Când naţiunea e-n întuneric, ea doarme-n adâncimile geniului şi-a puterilor sale neştiute şi tace, iar când Libertatea, civilizaţiunea plutesc asupră-i, oamenii superiori se ridică spre a-l reflecta în frunţile lor şi a-l arunca apoi în raze lungi adâncimilor poporului, astfel încât în sânul mării întregi se face o zi senină, se răsfrânge în adâncul ei cerul. Poeţii, filozofii unei naţiuni presupun în cântec şi cuget înălţimile cerului şi-l comunică naţiunilor respective. Dar sunt nouri care, întunecând cerul, întunecă pământul. O, nourii — regi ai pământului vor mâna totdeauna tunetele lor — rezbele asupra popoarelor de valuri; cu toate că acei nori nu sunt alta decât însăşi respirarea gheţoasă şi întunecată a valurilor nenorocite."

Comisarul conservelor?

2010-01-15T12:50:00.000-08:00

Astăzi, românul Dacian Cioloş a fost audiat în Parlamentul European şi confirmat pentru funcţia de Comisar European al Agriculturii, la care fusese nominalizat. Pledoaria sa a stârnit aplauze la final. O fi asta de bine? O fi, pentru domnia sa. Pe noi ne ajută însă cu ceva?
În timp ce noi importăm cea mai mare parte a legumelor şi fructelor, iar fermierii dau din colţ în colţ după motorină, piese de schimb, unii chiar după de-ale gurii, în alte părţi ale lumii, legumele se cultivă în deşert. Dacă despre Israel şi agricultura sa performantă în condiţii hidro-climatice mult mai ostile decât la noi s-au auzit multe, iată că şi în Qatar oamenii scot verdeţuri din piatră seacă, pentru a nu fi total dependenţi de importuri. Aici aveţi un articol elocvent.
Noi rămânem cu solul bun, cu apă suficientă, cu statutul de ţară membră UE şi cu Comisarul pentru Agricultură. Legumele să crească bine-merci la alţii. Suntem bogaţi şi ne permitem să le aducem din Turcia sau Maroc. Şi mai ales, suntem suficient de sănătoşi încât să putem consuma numai conserve.

România 2010

2010-01-14T10:30:00.001-08:00

Un muşuroi de furnici. Un muşuroi peste care s-a turnat vitriol pe parcursul unei campanii electorale prelungite şi păguboase. Otrava, a "ars" celulele olfactive ale "furnicilor" şi a dizolvat şi neutralizat feromonii secretaţi de acestea... Astfel, acum locatarii muşuroiului aleargă bezmetici, nerecunoscându-şi proprii semeni, înebuniţi de ură şi pasiuni politice, dezorientaţi şi neştiind care le sunt valorile adevărate. Peste toate, roşi de foame unii, de lăcomie alţii.
Unii locuitori vor pleca din muşuroi. Alţii, vor încerca să se strecoare şi să trăiască sub "umbrela" celor care au harta muşuroiului şi care acum sunt stăpânii absoluţi - căci fără hartă nu te poţi descurca într-un labirint în care simţurile nu te ajută, fiindu-ţi distruse. Iar alţii vor striga în van pentru democraţie, dar vor fi catalogaţi drept demagogi şi spălători de creiere de către cei cu harta şi acoliţii lor... În orice caz, cu excepţia acestora, toţi vor munci mai mult pentru mai puţine grăunţe. Iar depozitul e gol, ba chiar cu datorii imense. Cât despre Fondul Grăunţar Muşuroiesc, nu pare să aducă decât necazuri. Şi, mai rău decât orice, mi-e teamă că în 2010 ne vom mânca unii pe alţii, dar sătui vor fi doar cei din turnul de control.

Noutăţi

2010-01-11T04:50:00.000-08:00

Celor care întâmplător sau nu ajung pe acest blog, trebuie sa le urez un sincer LA MULŢI ANI pentru 2010. (Evident, la mulţi ani din’ăia buni!) Aveam de gând să scriu câteva cuvinte despre cum văd eu România şi românii în 2010, însă amân acest lucru câteva zile şi anunţ lansarea unui blog paralel, dedicat exclusiv epigramelor adresate oamenilor politici sau personalităţilor mai mult sau mai puţin merituoase cu care suntem obişnuiţi să facem cunoştinţă în media. Adresa blogului este:
http://epigramiada.blogspot.com

Ideea a apărut în urma concursului lansat de d-l Dan Voiculescu (zis Felix) de a scrie o epigramă pe tema vizitei lui Băse la Grivco, cu “căciula’n mână”. Am considerat că oricum era logic să încep acest blog de epigrame cu ironii la adresa primului om asupra căruia acestea ar trebui să se îndrepte, măcar din simplul motiv că este şeful statului. Am selectat din zecile de catrene pe care le-am lansat pe blogul "motanului" cu ocazia acestui concurs, câteva mai reprezentative.

Lectură placută! :)

PS sau LE (later edit): De fapt ideea unui blog de epigrame mi-a venit cu cateva saptamani inainte, insa concursul mogulului mi-a dat impulsul final sa transform ideea in fapta. :)

M-am hotărât!

2009-12-04T07:03:00.001-08:00

Partea II: Vocea raţiunii

Şi totuşi… doar n-o să creadă cineva că cei ce dorim ca în fruntea ţării să nu mai auzim hăhăieli şi minciuni ne-om apuca să-l votăm pe Băsescu, doar ca să le demonstrăm celor 30% din oameni ce l-au susţinut în primul tur că s-au înşelat.
Şi totuşi… nu se mai poate cu mizeria actuală şi concentrarea a tot mai multor decizii la cheremul unui singur om – un om cu atitudini de neom, cu porniri violente şi autoritare. Chiar dacă vom înlocui brusturele cu pălămida, trebuie menţionat că un brusture ce s-a înrădăcinat pervers şi periculos în ultimii cinci ani este mai periculos decât o pălămidă proaspătă. Cu atât mai mult cu cât, dacă acest brusture un va fi deranjat nici în următorii cinci ani, el va deveni de mărimea unui copac – înconjurat de pământ rămas sterp.
A-l vota pe Geoană este un şut un fundul nostru rebegit de datorii şi nevoi. Este probabil şutul de care avem nevoie pentru a merge încă un pas – mititel – înainte.
Câştigul Guzganului Rozaliu va fi evident pierderea noastră. Însă nu avem altă şansă, decât să permitem găştii pesediste să mai fure cinci ani, pentru a ne trece puntea cum-necum, până la următoarele alegeri când, speranţa de a avea din ce alege ceva mai de soi ne va da un nou suflu. Sau poate nu…

The puppet of Masters

2009-12-04T06:31:00.000-08:00

Dacă până acum ştiam că sforăriile imobiliare se măsoară în becali, că incultura se măsoară în vangheli, ori că mârlănia poate fi cuantificată în băseli, iată că acum s-a confirmat o nouă unitate de măsură în sistemul internaţional: prostănăceala penibilă se măsoară în geoani. După “aviara grippa” sau “sălaina cienăl”, permiteţi-mi să mai englezesc o expresie, ca rezultat direct a prestaţiei prezidenţiabilului Geoană: “The Master of Prostănacs”.

M-am hotărât!

2009-12-04T06:28:00.000-08:00

Partea I: Vocea răzbunării

După ce am fost puţin dezumflat duminică seara, deşi mă cam aşteptam la scorurile anunţate, după ce am fost mahmur politic şi indecis caragialeşte, am avut o revelaţie, pe care doresc să o împărtăşesc tuturor: M-am hotărât! în turul 2 votez BĂSESCU!
Singura variantă de a schimba ceva in ţara asta, de a desţeleni evul mediu care domneşte în mafiile rurale de partid este să le dai ceea ce doresc. Daca 50% nu votează, iar peste 60% din cei care votează vor să meargă înapoi nu înainte, atunci poate exact de asta avem nevoie. Cei care preferă să stea ore întregi la coadă pentru a vota de 3-4 ori candidatul indicat de şefu', numai pentru o sacoşă cu praz, doi litri de ulei (probabil de import, căci la producţia internă nu stăm prea bine) sau promisiunea păstrării iluzorii a unei slujbe care oricum era o umbră, ei bine, aceia merită poate cu prisosinţă să trăiască cu 50 de euro pe lună şi să cotizeze cu bruma lor de venit minim la vuitoanele udreşti, la reingirovere şi la succesuri. Dacă se taie pădurile şi sunt alunecări de teren din cauza asta, ce mai contează, căci noi nu ştim să gândim cu capul nostru, noi votăm cum ne spune “primarele”. Daţi-i pulimii (cum o numeşte bombonel, tocmai el rafinatul), exact ceea ce merită. Votaţi Băsescu, căci el e bun pentru ei. Nu, nu suntem in situaţia ca dintre două rele, din nou, să fim nevoiţi să-l alegem pe cel mai puţin rău. Trebuie să-l alegem pe cel mai rău, poate doar aşa ne mai trezim. Cei care au puţin cap şi un job cât de cât, se vor descurca cum-necum indiferent cine va fi preşedinte. Prea puţin mă doare pe mine dacă va fi geoană, antonescu, băsescu, sau kelemen hunor. ştiu destula engleză încât prin aeroporturi sa nu mă dau de gol de unde vin. Dar pentru pulime, va rog eu, votaţi Băsescu. Lor le-ar prinde bine. Ei nu au nevoie de drumuri, canalizare sau şcoli. Ei au nevoie, amarâţii, de circ. Nu staţi acasa, veniţi la vot. Poate aşa mai pleacă încă vreo 2 milioane din ţară, la spălat wc-uri. Ei vor trimite bani acasă şi astfel, România va ieşi din criză. Cunoaşteti un plan anti-criză mai bun? Pe bune acum. Daţi-i omului incă un mandat, căci în primul nu a reuşit să-i prostească pe toţi. Va rog, ieşiţi la vot!

O beţie cu Popeye

2009-11-24T01:18:00.000-08:00

Mahmureala-mi de după alegeri prezintă toate simptomele uneia de după o noapte albă cu mult tutun şi mult alcool: durere de cap, gura uscată şi gust amar, greaţă. Ba în plus, ţine şi destul de mult.

Ei bine, acum, la o ciorbă acrită cu borş electoral, incerc să-mi pun ordine în gânduri. În 2004 m-am îmbătat de speranţa că Popeye va putea dărâma mafia guvernamentală instituită de pesedei, sub oblăduirea bombonelului. A reuşit, e drept, doar cui pe cui se scoate, nu-i aşa? A ras o mafie ca s-o înlocuiască cu alta. În 2009, ne îmbătăm de speranţa că toate forţele reunite ale “celorlalţi” nu vor pune geoană pe geoană până nu îl vor trimite pe Popeye din nou pe mare. Ei şi ce? Ce vor pune în loc? Se pare că intrăm din nou în acest bordel numit politică, unde, pe banii noştri, două curve mediocre ne regulează cu alternanţă de 4-5 ani. Ne-am scârbit atât de mult de cea care prestează acum, încât fosta, cea din 2000-2004, ni se pare aproape fecioară şi ne vine s-o invităm la vals numai ca să scăpăm de cea al cărei hăhăit sună periculos a sifilis social.

Iar dacă încerci să-ţi înfrânezi activitatea sexo-politică şi să te ocupi de altceva, nu prea ai unde să evadezi, decât tot în aburi de alcool. Cu care să-ţi îmbeţi minţile şi să întrebi tragi-comic: “Hâc, vorba e, eu DE CE să mai votez?”

"Nu trage dom' Semaca! - acum nu mai are rost..." - anonim

2009-11-13T05:24:00.000-08:00

Adio, maestre, dar ramai cu noi!
Nu pot Tarnavele sa dea atat sec de regiune superior cat am vrea noi sa varsam in tarana. Sa-i fie tarana usoara si cu iz reavan de verde crud...

Cand mergeti pe litoral

2009-08-17T05:49:00.001-07:00

E vara, e cald, multi oameni merg la mare, in frumoasa noastra tara. La Marea Neagra. Cititorule, cand te avanti cu jdemii de kilometrilaora pe "Autostrada Soarelui", cand stai fiert in masina, asteptand 40-50 de minute sa platesti taxa la podul de la Cernavoda, adu-ti aminte de cei care au murit la CANAL si mediteaza la aceste versuri:

CANALUL
de Andrei Ciurunga

Aici am ars şi-am sângerat cu anii,
aici am rupt cu dinţii din ţărână,
şi aici ne-am cununat, cu bolovanii,
câte-un picior uitat sau câte-o mână.

Pe-aceste văi şi dealuri dobrogene
am dat cu veacuri înapoi lumina.
Amare bezne-am aşternut pe gene
şi le-am gustat în inimi rădăcina.

Aprinşi sub biciul vântului fierbinte,
bolnavi şi goi pe ger şi pe ninsoare,
am presărat cu mii de oseminte
meleagul dintre Dunare şi Mare.

Trudind, flămânzi de cântec şi de pâine,
înjurături şi pumni ne-au fost răsplata.
Să facem drum vapoarelor de mâine,
am spintecat Dobrogea cu lopata.

Istoria, ce curge-acum întoarsă,
va tine minte şi-ntre foi va strânge
acest cumplit Danubiu care varsă
pe trei guri apă şi pe-a patra sânge.

Iar cântecele smulse din robie
vor ctitori, cu anii care vin,
în cărţile pe care le vom scrie,
o noua Tristie la Pontul Euxin.

Mai multe poezii de Andrei Ciurunga, supranumit "Poetul Canalului", puteti citi aici.

Nu se-aude nici Musca!

2009-06-18T01:09:00.000-07:00

Scrisoare deschisă domnului Liiceanu.

Domnule Gabriel Liiceanu,

Nu sunt un filozof, ba chiar un semidoct, prin asta înţelegând că nu sunt capabil să scriu în ritmul în care executaţi zâmbitor plecăciuni către o coadă de topor ce ne conduce cu tupeu şi prost-gust de câţiva ani de zile. Am început parafrazând propria dumneavostră scrisoare deschisă către doamna Mona Muscă – scrisoare în care vă arătaţi dezamăgit, frustrat şi umilit de adevărul crunt al colaborării respectivei doamne cu fosta Securitate. “Nu mi-a fost dat să văd în aceşti 16 ani ceva mai jalnic decât spectacolul pe care mi l-aţi oferit d-voastră” – i-aţi adresat atunci, în scris, doamnei Muscă. Ei bine, “never say never” spun anglo-saxonii. Nu cred ca bănuiaţi atunci faptul că, la nici trei ani, veţi fi chiar d-voastră actorul unui spectacol şi mai jalnic, atribuindu-vă singur noul record de umilinţă publică, penibilitate şi lipsă de coloana vertebrală.

Cu ce vă poate avea la cherem un parvenit incult şi dezgustător de îngâmfat, un reprezentant de frunte al categoriei bipede despre care clamaţi că vă repugnă, astfel încât să-i faceţi sluj frumos? V-am privit zâmbindu-i îngăduitor în timp ce vă jignea nonşalant, pe d-voastră şi pe toţi intelectualii ţării, echivalând “filozofi” cu “tâmpiţi” şi am avut în faţă imaginea unui chinuit animal de circ ce strangulat fiind de părţi sensibile ale corpului cu un ştreang aproape invizibil, face tumbe prosteşti pentru a ferici un public incapabil să-i înţeleagă drama şi pentru a-şi primi o porţie râncedă de mâncare. Din ce este fabricat ştreangul d-voastră? Care sunt părţile sensibile de care v-a înhăţat? Cum este posibil să nu aveţi replică, să nu se audă nici măcar Musca, ci doar vocea hăhăită a preşedintelui? La fel ca şi ursul de la circ, nu păreaţi prea fericit, dar totuşi înghiţeaţi jignirile. Aţi aruncat cu piatra, ca într-o pildă biblică, fără să vă evaluaţi cu adevărat dacă nu cumva sunteţi la fel de “turnător de bună voie şi neşantajat de nimeni”, cum îi spuneaţi doamnei Muscă. “Aţi turnat pentru o fărâmă de putere”. Iar d-voastră aţi scris un “Apel către lichele” fără să aveţi decât reacţia pupincurismului atunci când una din acele lichele incriminate v-a asimilat rânjind cu un tâmpit. Ce metamorfoză inversă a putut transforma un fluture într-un vierme?

Până când veţi fi capabil să răspundeţi cu fruntea sus acestor întrebări, fac apel la celebrul sul de hârtie adus de Victor Rebengiuc la TVR în 1990, folosind acelaşi îndemn: “Ştergeţi-vă la gură!”

Mai actual ca niciodata...

2009-03-31T05:47:00.000-07:00

"Generatie, aspiratie, interdictie, demonstratie,
Revolutie, figuratie, emanatie, aberatie,
Informatie, deformatie, opozitie, conspiratie,
Institutie, separatie, prostitutie, decoratie.

Declaratie, peroratie, legislatie, lamentatie,
Retributie, imitatie, satisfactie, betie,
Ocupatie, populatie, consignatie, saturatie,
Emigratie, circulatie, constitutie, ratie.

Compensatie, alocatie, subnutritie, implicatie,
Explicatie, complicatie, educatie, malformatie,
Restrictie, militie, protectie, politie,
Pretentie, corectie, atentie, detentie.

Productie, reductie, constructie, obstructie,
Seductie, deductie, vocatie, hotie,
Democratie, intentie, tehnocratie, directie,
Birocratie,infectie, bogatie, FRECTIE."

Multumim Vali Sterian.
Odihna si pace, acolo unde esti tu.

Jupân peste jupâni

2009-03-27T01:39:00.000-07:00

Să trecem direct la subiect, fără introduceri alambicate. Acesta va fi un text scurt ca un dos de palmă peste botul proastei ăsteia de democraţie. Fără filozofeli aiurea şi fără metafore. Ce-ţi trebuie să fii campion mondial la box profesionist? Sute de meciuri în care să învingi şi prin care să urci din ce în ce mai sus în clasamente şi în ochii impresarilor. Şi a caselor de pariuri, evident. E cam complicat totuşi. Cam obositor. Nu e mai simplu să-l prinzi cumva pe Bute la înghesuială şi să-i razi o scatoalcă după ceafă? Dacă-l pui grămadă pe campionul mondial, nu se cheamă că eşti mai tare decât un campion mondial, deci eşti TU campionul campionilor? Hai să nu ne gândim la o cafteală în parc, ci chiar la un meci organizat. Dacă cineva ar avea „manetele” în mână, manete care să-i permită să-şi organizeze un meci direct cu Bute şi, având arbitrii, sala şi chiar şi soarta de partea sa, l-ar învinge prin KO intr-o repriză scurtă de 24 de ore la DNA (sau măcar i-ar arăta la puncte că nu are nici o şansă) – asta n-ar însemna că acel cineva ar fi un fel de campion mondial? Nu mai trebuie să-i învingă pe sutele de adversari ai lui Bute, ci doar pe acesta şi gata, se ştie cine-i cel mai tare. Aţi înţeles deci ideea. Jupânul care vrea să ţină-n frâu toată ţara, nu are nevoie să se apuce sistematic, metodic şi meticulos să scoată din mânecă dosar după dosar pentru fiecare dintre jupânaşii, baronaşii, boierii sau tartorii mărunţi. Îl scutură puţin pe ăl mai mare dintre boieri şi efectul e acelaşi. Masculul alfa şi-a reconfirmat domnia simplu, scărmănându-l pe cel mai masiv dintre masculii beta, nu obosindu-se să-i tăvălească pe toţi. Jap!

Context "istoric": aceasta "jupaniada" a fost scrisa dupa arestarea mogulului din Baneasa, Puiu Popoviciu.

Maxima zilei - de actualitate :)

2009-03-26T03:36:00.000-07:00

"Life is hard. But if you're dumb, it's even harder" - John Wayne.
(Viata e grea. Dar daca esti prost e si mai grea.)

Gandul zilei

2009-03-03T01:13:00.000-08:00

Justitia e oarba - ni se spune mereu. Parol? Eu cred ca nu e oarba, ci doar inchide ochii, pentru un pret corect...

Made in Romania

2009-02-09T01:34:00.000-08:00

In vremea studentiei, bucatar de ocazie si, mai mult pentru propriile nevoi, nu suportam conceptul de reteta. "Ce lucru inutil!", gandeam pe atunci. Ce sa fac cu o aparent delicioasa reteta de rata la cuptor cu varza rosie, cand mie imi lipseau ghimbirul, coriandrul si tot felul de alte condimente insiruite frumos la ingredientele retetei? Unde mai pui ca rata era doar prin vazduhul in care plutea si mirosul de varza. Miros de la vecini, desigur. Inchideam cartea de bucate ca pe un pretios roman science fiction si o puneam pe raftul cel mai indepartat, apucandu-ma gospodareste de curatat cartofi si transat slanina. Prin combinatie cu al treilea ingredient magic, ceapa, reuseam o reteta proprie si de fiecare data unica, de mancare ardeleneasca megacolesterolica. Daca inainte mai radeam si o palinca de prune iar dupa, un spritz-doua de Tarnave, eram un om cu adevarat fericit si chiar ecologist, rata ramanand in libertate, iar porcul ce furnizase slanina neavand oricum sanse prea mari sa prinda pensia (totusi, nu am inteles niciodata de ce porcii sunt de cinci ori mai grasi ca oamenii si cu toate astea nu fac infarct miocardic).

Cand m-am mutat la apartament si aveam bucatarie, aveam in sfarsit cate o cutiuta cu fiecare din acele prafuri si frunze minunate care dau gust mancarii si evident, am luat o rata si am gatit-o cum se cuvine. Student inca, nu prea stiu cum am gasit banii pt ingrediente, cert e ca m-am invatat incet-incet cu binele si am inceput sa apreciez tot mai mult retetele mai elaborate si mai costisitoare. Foloseam ingrediente care nu mai erau la indemana de prin ograda parintilor, cum era porcul, ceapa si cartoful. Am inceput deci sa ma obisnuiesc cu ceva bun dar pentru care nu aveam resurse si, azi pe datorie, maine pe imprumut, am ajuns intr-o buna zi la o criza de toata frumusetea. Moment in care, am primit un e-mail care imi spunea sa consum doar produse proprii, ca solutie de a ameliora criza, daca de iesit din ea oricum nu se poate prea curand. Cu alte cuvinte, sa ma intorc la slanina, ceapa si cartofi, gatite in 14 feluri diferite de mancare, in functie de ordinea in care le arunc in tigaie sau forma in care sunt taiate. Nasol moment. Oare asta e tot ce pot face? Sa ma intorc doar la ceea ce produc in ograda e intelept, cu siguranta, dar oare nu ar fi fost mai intelept ca in tot acest timp sa-mi fi dezvoltat gospodaria proprie, mai cu un strat de patrunjel, mai cu o tarla de rosii, mai cu o gaina in cotet?

Cu draga inima m-as intoarce la produsele din ograda daca as avea ce sa aleg cat de cat de acolo. Iar sa ma cert cu parintii ca nu au crescut altceva decat porci, nu e o solutie. Probabil ca mai realist este sa strang din dinti si sa ma apuc chiar eu sa fac ceva mai mult si mai divers decat au facut-o cei de pana acum. Cati mai sunteti gata sa faceti asta? Cati putem sa lasam foie gras gasit de-a gata pentru un caltabos la care sa fierbem insine orezul? Cum putem resuscita o gospodarie rurala doar cumparand din locul nostru caldut de la oras din cand in cand, mere organice in detrimentul celor preafrumoase din import? Oare daca mergem macar in weekend sa mai proptim cate o scandura si sa ranim la vaci nu ajutam mai mult decat lansarea demagogica a unor apeluri patetice la a cumpara "orez romanesc" - de parca chiar ar exista asa ceva?

Intrebari retorice la care ar trebui sa meditam cu totii, pentru ca Romania este oarecum chiar aceasta gospodarie uitata de la tara, pe care incercam in al doisprezecelea ceas sa o resuscitam oferindu-i mosneagului pensionar o taraba intr-o piata volanta.

Nota: acest text a fost scris in data de 19 Noiembrie 2008. Era o reactie la indemnurile primite prin e-mail si pe toate canalele media de a consuma doar produse romanesti. Deoarece criza se adanceste si textul e mai valabil ca oricand, am decis sa-l postez pe blog chiar si acum, dupa aproape trei luni.

In Memoriam

2009-01-17T23:47:00.000-08:00

Grigore Vieru - In limba ta

In aceeasi limba
Toata lumea plange,
In aceeasi limba
Rade un pamant.
Ci doar in limba ta
Durerea poti s-o mangai,
Iar bucuria
S-o preschimbi in cant.

In limba ta
Ti-e dor de mama,
Si vinul e mai vin,
Si pranzul e mai pranz.
Si doar in limba ta
Poti rade singur,
Si doar in limba ta
Te poti opri din plans.

Iar cand nu poti
Nici plange si nici rade,
Cand nu poti mangaia
Si nici canta,
Cu-al tau pamant,
Cu cerul tau in fata,
Tu taci atuncea
Tot in limba ta.

Black & White

2009-01-13T22:29:00.000-08:00

Razboiul dintre “alb” si “negru”, intrebarile despre cat “gri” si cata “culoare” exista sau trebuie sa existe in viata noastra, precum si eterna dilema referitoare la ce e bine si ce e rau sunt toate lucruri ce framanta umanitatea de mii de ani si vor incuia multe minti luminate si de acum incolo, alte mii de ani, in cazul in care vom mai rezista ca civilizatie atat de mult.

Astfel, nu imi propun sa filozofez pe aceste teme, ci doar sa ma joc putin cu un bulgare alb de zapada, dar si cu o gramajoara de funingine, separat dar si amestecate... Partea interesanta este ca initial bulgarele e chiar alb si gramajoara de funingine chiar neagra, iar cu multa greutate si mare grija, o vreme le putem pastra asa cum erau la inceput. Pe masura ce inaintam in viata, in mod paradoxal, cu cat invatam mai mult care sunt lucrurile ce ar trebui sa fie albe si care sunt cele murdare, de care trebuie sa ne ferim, cu atat le amestecam mai mult si ne e greu sa ne pastram curati. Trecerea prin viata nu pare decat o calatorie cromatica de la alb si negru spre gri, cu rare si scurte episoade multicolore, numite indeobste “fericire”. Oare odata amestecate, zapada si funinginea, mai poate fi “desfacut” bulgrele jegos inapoi in ceva pur si altceva absolut impur pe care sa il definim bine si sa-l aruncam la gunoi? Si apoi, chiar daca am putea, unde ar fi acel gunoi? Suntem siguri ca putem pastra groapa de gunoi departe de noi fara sa ne afecteze, fara ca o rafala de vant sa starneasca praful negru si sa-l depuna pe pervazul locuintei noastre imaculate? Dupa cum spune legea universala a curateniei, nu poti curata ceva fara sa murdaresti altceva. In schimb, poti sa murdaresti totul, fara sa cureti nimic. Poate ca intr-o lume inevitabil murdara, singura misiune realista la care ne putem angaja este aceea de a curati periodic ce e in jurul nostru, murdarind ceva ce putem arunca, ceva de care ne putem lipsi. Si mai ales, incercand din rasputeri sa evitam a murdari totul, fara sa curatim nimic...

Sa trecem putin la zona gri. Doi colegi de serviciu, isi luau in fiecare dimineata cafeaua la birou, insotita de cate o tigara.

- Oare o fi pacat sa fumezi? intreaba unul dintre ei.

- Nu stiu, am sa-l intreb pe preot, raspunde celalalt, afisand siguranta ca raspunsul il va afla in modul cel mai corect.

A doua zi, la cafea, tragand din tigara, cel de-al doilea declara:

- Popa a zis ca e pacat sa fumezi.

- Serios? Nu m-as fi asteptat. Am sa-l intreb si eu...

A treia zi, cei doi reiau subiectul:

- Am intrebat si eu preotul, si mi-a spus ca nu e pacat!

- Nu se poate! Pe care preot l-ai intrebat?

- Pe Cutare.

- Si eu, tot pe Cutare! Cum sa ne dea acelasi om, la aceeasi intrebare, raspunsuri diferite? Ia stai putin, tu cum l-ai ntrebat?

- Pai eu i-am zis “Parinte, pot sa fumez in timp ce ma rog?”, iar el mi-a raspuns “nu fiule, asta e mare pacat!”

- Ei vezi, asta era atunci! Eu l-am intrebat “parinte, pot sa spun o rugaciune, in timp ce fumez?” - iar el mi-a raspuns “sigur ca da, fiule, asa face un bun credincios.”

Apoi, apropiindu-se incheierea de luna, cu multe dosare de rezolvat, cei doi lasa tigara si se apuca de treaba. Dupa cate o vizita a fiecaruia in biroul sefului, se intalnesc din nou la fumoar. Unul dintre ei, era bucuros ca pleaca in concediu. Celalalt, frustrat ca din cauza sfarsitului de luna tocmai nu poate sa isi ia cateva zile libere... Secretul? Acelasi ca si cu popa.

- Sefu' pot sa-mi iau si eu cateva zile libere, chiar daca avem mult de lucru, insa am mare nevoie? Uite, o sa-mi iau dosare acasa sa lucrez si de acasa.

- Nici vorba! Stai aici pana terminam treaba.

Cel de-al doilea:

- Sefu, in timp ce-s in concediu pot sa si lucrez la cateva dosare de acasa?

- Sigur ca da!

Desigur, talcul poestii e legat de abilitatile diplomatice de a prezeta o aceeasi problema in mod diferit, cu rezultate diferite. Insa e foarte interesant si aspectul mixturii unor lucruri ce ar trebui sa fie imiscibile. Nu ar fi evitate astfel de neclaritati daca fumatul si rugaciunea, sau dosarele de la serviciu si concediile nu ar fi amestecate? Am vrea sa fim puri, dar nu ne vine la indemana sa renuntam la vechile obiceiuri impure. Am vrea sa muncim, dar fara sa renuntam la concediu. Sa mancam pe saturate dar sa ne pastram silueta. Sa conducem sportiv, dar fara sa consumam benzina. In general, sa primim cam tot ce dorim de-a gata, cu eforturi si costuri minime si, daca se poate, fara sacrificii. Am uitat de mult de Mesterul Manole. Acum vrem doar sa obtinem totul, far sa sacrificam nimic.

Pierduti in detaliile si metehnele zilnice ale unui mod de viata in care impacarea unei capre nesatule cu o varza rebegita reprezinta un rau necesar cu care ne-am obisnuit atat de mult, incat ni se pare nesemnificativ, oare cat de mult si, mai ales, pentru cata vreme, ne putem pastra fermi, principiali, fara compromisuri si fara negocieri cu noi insine?

Urare pentru 2009

2009-01-01T07:40:00.000-08:00

Sa impliniti putine lucruri in 2009!

Putine dar bune!

In "mormanul" de urari care te indeamna la cat mai multe realizari, cati mai multi bani, fericire cu nemiluita si asa mai departe, imi permit sa urez tuturor celor ce pot citi acest mesaj sa realizeze in 2009 doar cate un lucru, maxim doua. Dar sa fie un lucru important si bine facut.

Pentru a ma justifica, prezint mai jos un text primit printr-un e-mail cu ceva vreme in urma, in filozofia caruia ma regasesc si din care sper ca toti oamenii grabiti sa invete cate ceva. In buna traditie a oamenilor lenti, care nu se grabesc niciunde aproape niciodata, postez acest text dupa mai bine de un an si jumatate de cand l-am primit. Important este ca nu l-am aruncat, ci l-am recitit si republicat.

Autorul este un imigrant. Lectura placuta.

"In curand se implinesc 18 ani de cand am inceput sa lucrez la Volvo, o intreprindere suedeza. A lucra cu ei este ceva foarte interesant. Orice proiect aici ia 2 ani pentru a se concretiza, oricat de ingenioasa sau simpla ar fi ideea. Este o regula.
Procesele de globalizare cauzeaza in noi (brazilieni, argentinieni, columbieni, peruani, venezuelieni, mexicani, australieni, asiatici, ROMANI - adaug eu, etc...) o anxietate generalizata in cautarea de rezultate imediate. In consecinta, stilul nostru rapid nu se incadreaza deloc cu termenele de scadenta intarziate ale suedezilor.
Suedezii dezbat, si iar dezbat, organizeaza "n" sedinte, efectueaza evaluari, etc..., SI LUCREAZA ... dupa o schema mult mai incetinita. Ceea ce este uimitor, este ca acest stil tot timpul da rezultate, in timpul lor (al suedezilor), astfel ca punand impreuna maturitatea necesitatii cu tehnologia potrivita, nu prea inregistreaza pierderi.
Pe scurt:
1) Suedia este de marimea unui singur stat din Mexic;
2) Nu are decat 2 milioane de locuitori;
3) Cel mai mare oras, Stockolm, abia daca are 500 de mii de locuitori,asa ca o mica localitate din Mexic;
4) Mari intreprinderi cu capital suedez: Volvo, Scania, Ericsson,Electrolux, ABB, Nokia, Nobel Biocare, etc.

Pentru a avea o idee de importanta lor, ajunge sa mentionez ca Volvo face motoarele propulsoare ale navetelor de la NASA.

Poate se inseala suedezii, dar ei sunt cei care-mi dau mie salariul.Trebuie sa mentionez ca nu cunosc un alt popor care sa aibe o cultura colectiva ca a suedezilor. Va voi povesti o scurta istorie doar ca sa va faceti o idee: prima data cand m-am dus in Suedia in 1990, unul dintre colegii mei suedezi ma aducea la serviciu in fiecare dimineata cu masina lui. Era in septembrie, era frig si fulguia. Ajungeam foarte repede la intreprindere si el parca masina tot timpul foarte departe de intrare. In fiecare dimineata vin in jur de 2 mii de angajati cu masina la serviciu. In prima zi nu am facut nici un comentariu, nici in a doua sau in a treia, dar in una din zilele ce au urmat, cu un pic mai multa incredere, l-am intrebat pe colegul meu:
- Aveti locuri de parcare fixe aici? Am vazut ca parcarea este complet goala cand ajungem si totusi tu parchezi la coada complet?
Iar el mi-a raspuns pur si simplu:
- Nu, dar cum noi ajungem foarte devreme, avem tot timpul sa mergem pana la intrare, dar cei care ajung mai tarziu au mai multa nevoie sa gaseasca locuri mai aproape de intrare, nu crezi?
Imaginati-va ce fata am facut. Si acest lucru a fost suficient ca sa-mi schimb in profunzime mentalitatea.

Mai nou, in Europa exista un curent denumit "Slow Food". Asociatia internationala a alimentatiei cu rabdare (Slow Food International Association), al carei simbol este melcul, isi are centrul in Italia. Ceea ce predica aceasta miscare "slow food" este ca oamenii trebuie sa manance si sa bea lent, pentru a savura mancarea, pentru a se bucure de procesul de prepare al mancarii, impreuna cu familia, cu prietenii, fara graba si de calitate. Ideea este de a se contrapune spiritului Fast Food si a tot ceea ce reprezinta el ca stil de viata. Surpriza este ca aceasta miscare de Slow Food serveste ca baza pentru o miscare mult mai ampla numita Slow Europe, dupa cum descrie revista Business Week in ultimele sale editii europene. Totul a pornit de la punerea in discutie a grabei si nebuniei generate de globalizare, de dorinta de a avea in cantitate mare (nivelul vietii), opus la a avea calitate, calitate de viata, sau calitate umana.

Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar daca lucreaza mai putin (35 de ore pe saptamana), sunt mai productivi decat colegii lor americani sau britanici. Si germanii, care in multe intreprinderi au implantat saptamana de 28,8 ore de munca, au vazut productivitatea crescand cu un laudabil 20%. Aceasta atitiudine, numita "slow attitude", atrage atentia pana si americanilor, discipolii lucrului rapid si imediat. Pe de alta parte, aceasta atitudine fara
graba nu inseamna sa se faca mai putin, nici sa se obtina calitate si productivitate mai
mici, ci mai multa perfectiune, atentie la detalii si mai putin stres.
Acest lucru inseamna o intoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comoditati, ale vietii in micile comunitati. O intoarcere la AICI, prezent si concret, opus lui
MONDIAL, indefinit si anonim, inseamna a relua valorile esentiale ale fiintei umane, a micilor placeri ale cotidianului, ale vietii simple si ale convietuirii, ale religiei si credintei.

INSEAMNA UN MEDIU DE LUCRU MAI PUTIN COERCITIV (constrangator), MAI VESEL, MAI RIDICAT SI TOTUSI MAI PRODUCTIV, MEDIU IN CARE TOTI OAMENII FAC CU PLACERE CEEA CE STIU EI MAI BINE SA FACA.

E recomandabil sa ne gandim mai in amanunt la toate acestea. E posibilca vechile proverbe: "Cu rabdarea trece marea" si "Graba strica treaba", sa merite din nou atentia noastra in aceste timpuri de nebunie. Nu ar fi bine ca intreprinderile din comunitatea, orasul, statul sau tara noastra sa inceapa a dezvolta programe serioase de calitate fara graba, chiar pentru a mari productivitatea si calitatea produselor si serviciilor, fara a pierde calitatea umana?

Multi traiesc alergand dupa timp, si il ajung doar cand mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru ca goneau prea tare pentru a ajunge la timp. Altii sunt prea nerabdatori sa traiasca in viitor, ca uita sa traiasca in prezent, care este unicul timp care exista cu adevarat.

Toti avem pe aceasta planeta acelasi timp, nici mai mult, nici mai putin de 24 de ore pe zi. Diferenta sta in utilizarea acestor ore de catre fiecare dintre noi. Trebuie sa invatam sa profitam de fiecare moment, pentru ca, dupa cum zice John Lennon: "Viata este ceea ce se intampla in timp ce planificam viitorul".
Va felicit pentru ca ati reusit sa cititi acest mesaj pana la sfarsit. Multi l-ar fi citit doar pana la jumatate, ca sa nu piarda timpul. Atat de valoros in aceasta lume globalizata."

Gandul zilei

2008-12-22T22:15:00.001-08:00

Un prost modest si umil este mai nobil decat un destept orgolios si, in orice caz, mult mai valoros decat un mediocru ingamfat.

Guvernul de stangu'n dreptu'

2008-12-21T22:51:00.000-08:00

La mine-n Ardeal, tuica este o bautura spirtoasa, distilata din fructe, avand o tarie in grade alcoolice de 45-48. Pe la 50 de grade si mai bine, aceasta devine palinca. Iar daca vorbim de peste 60 de grade si e cu accent de Maramures, atunci e clar, horinca. Locativ vorbind, si garsoniera e garsoniera, iar apartamentul la bloc e apartament la bloc. O casa, inseamna indeobste o constructie din caramida, cu fundatie si gradina. Vila, e o casa cu mai mult de un etaj (asta pe langa parter, pentru ca daca e doar parter si etaj, atunci se numeste “casa cu etaj”) cu un aspect impunator si macar doua garaje anexate. Palat este deja ceva ce gasesti doar la groful de la Cluj sau la imparatul de la Viena. Ei bine, ajuns in Bucuresti, toate aceste notiuni mi-au fost date peste cap. Tuica se numeste o posirca de 30 de grade, iar tuica noastra din Ardeal e deja “palinca”. Orice depaseste 45 de grade alcoolice e imposibil de baut. Am avut amici care mi-au spus cu bucurie ca in sfarsit si-au luat casa. Abia dupa mai multe discutii m-am lamurit ca era vorba de o garsoniera. Un apartament la mansarda unei case este “apartament in vila”, iar o vila este deja palat. “Palatul din Aleea Alexandru” - titreaza ziarele despre o vila celebra din oras. Un master in stiinte si un doctorat nu au prea contat, daca nu am pomenit despre ele, ci le-am folosit doar pentru a-mi desfasura mai bine si mai performant activitatea la locul de munca. In schimb, un coleg de serviciu primea elogii pentru faptul nemaipomenit ca era inscris la master. Ce conta ca nu l-a terminat niciodata si ca nu avea nimic de a face cu activitatea sa profesionala, sau cu pregatirea anterioara. Astfel, am observat ca ceea ce esti si mai ales ceea ce detii, nu mai are scopul de a-ti crea tie vreun confort sau o bunastare. Nu te ajuta sa intelegi viata mai bine sau sa treci mai usor peste ea. Tot ceea ce esti, ce reprezinti si ce ai este cu scopul principal de a arata celorlalti cine esti, ce reprezinti si ce ai. Este ca sa iesi in evidenta intr-o multime de plebei si, indeosebi ca sa te impui. Nu conteaza ca stai cu chirie, important este sa surclasezi colegii de trafic de la inaltimea celei mai luxoase si mai noi aparitii de pe piata suvurilor. Si evident, ce rost are sa citesti o carte sau sa fii scolit, cand mai important este sa te bagi in seama pe la televiziuni cu sediul in garsoniere, case, vile. Ei, si intelegand eu bine cum sta treaba pe cheiul Dambovitei, am schimbat plictisit canalul cand l-am auzit pe ala micu' declamand emfatic o “victorie istorica a dreptei”. Eram deja prea obisnuit cu etichetari de genul “meciul secolului” pentru un amarat de Steaua-Rapid, sau “evenimentul anului” pentru o miuta ca-n curtea scolii intre reprezenttivele Romaniei si Frantei. La fotbal, bineinteles, ca de altceva nu stim sa vorbim in tara asta. A, ba da. De politica. Si de “victoria istorica a dreptei”. Care dreapta, are frumos 18 procente in opozitie, iar stanga-dreapta de pe feuda presedintelui a dat din drepata-n stanga pesedeului mai ceva ca fotbalistii nostri tabloidici. Allez les Bleus! A, pardon. Hai Romania! Le cam incurc, caci tocmai am ras o glaja de palinca. Va las pe voi sa ghiciti de care.