Cand mergeti pe litoral

E vara, e cald, multi oameni merg la mare, in frumoasa noastra tara. La Marea Neagra. Cititorule, cand te avanti cu jdemii de kilometrilaora pe "Autostrada Soarelui", cand stai fiert in masina, asteptand 40-50 de minute sa platesti taxa la podul de la Cernavoda, adu-ti aminte de cei care au murit la CANAL si mediteaza la aceste versuri:

CANALUL
de Andrei Ciurunga

Aici am ars şi-am sângerat cu anii,
aici am rupt cu dinţii din ţărână,
şi aici ne-am cununat, cu bolovanii,
câte-un picior uitat sau câte-o mână.

Pe-aceste văi şi dealuri dobrogene
am dat cu veacuri înapoi lumina.
Amare bezne-am aşternut pe gene
şi le-am gustat în inimi rădăcina.

Aprinşi sub biciul vântului fierbinte,
bolnavi şi goi pe ger şi pe ninsoare,
am presărat cu mii de oseminte
meleagul dintre Dunare şi Mare.

Trudind, flămânzi de cântec şi de pâine,
înjurături şi pumni ne-au fost răsplata.
Să facem drum vapoarelor de mâine,
am spintecat Dobrogea cu lopata.

Istoria, ce curge-acum întoarsă,
va tine minte şi-ntre foi va strânge
acest cumplit Danubiu care varsă
pe trei guri apă şi pe-a patra sânge.

Iar cântecele smulse din robie
vor ctitori, cu anii care vin,
în cărţile pe care le vom scrie,
o noua Tristie la Pontul Euxin.

Mai multe poezii de Andrei Ciurunga, supranumit "Poetul Canalului", puteti citi aici.

Nu se-aude nici Musca!

Scrisoare deschisă domnului Liiceanu.

Domnule Gabriel Liiceanu,

Nu sunt un filozof, ba chiar un semidoct, prin asta înţelegând că nu sunt capabil să scriu în ritmul în care executaţi zâmbitor plecăciuni către o coadă de topor ce ne conduce cu tupeu şi prost-gust de câţiva ani de zile. Am început parafrazând propria dumneavostră scrisoare deschisă către doamna Mona Muscă – scrisoare în care vă arătaţi dezamăgit, frustrat şi umilit de adevărul crunt al colaborării respectivei doamne cu fosta Securitate. “Nu mi-a fost dat să văd în aceşti 16 ani ceva mai jalnic decât spectacolul pe care mi l-aţi oferit d-voastră” – i-aţi adresat atunci, în scris, doamnei Muscă. Ei bine, “never say never” spun anglo-saxonii. Nu cred ca bănuiaţi atunci faptul că, la nici trei ani, veţi fi chiar d-voastră actorul unui spectacol şi mai jalnic, atribuindu-vă singur noul record de umilinţă publică, penibilitate şi lipsă de coloana vertebrală.

Cu ce vă poate avea la cherem un parvenit incult şi dezgustător de îngâmfat, un reprezentant de frunte al categoriei bipede despre care clamaţi că vă repugnă, astfel încât să-i faceţi sluj frumos? V-am privit zâmbindu-i îngăduitor în timp ce vă jignea nonşalant, pe d-voastră şi pe toţi intelectualii ţării, echivalând “filozofi” cu “tâmpiţi” şi am avut în faţă imaginea unui chinuit animal de circ ce strangulat fiind de părţi sensibile ale corpului cu un ştreang aproape invizibil, face tumbe prosteşti pentru a ferici un public incapabil să-i înţeleagă drama şi pentru a-şi primi o porţie râncedă de mâncare. Din ce este fabricat ştreangul d-voastră? Care sunt părţile sensibile de care v-a înhăţat? Cum este posibil să nu aveţi replică, să nu se audă nici măcar Musca, ci doar vocea hăhăită a preşedintelui? La fel ca şi ursul de la circ, nu păreaţi prea fericit, dar totuşi înghiţeaţi jignirile. Aţi aruncat cu piatra, ca într-o pildă biblică, fără să vă evaluaţi cu adevărat dacă nu cumva sunteţi la fel de “turnător de bună voie şi neşantajat de nimeni”, cum îi spuneaţi doamnei Muscă. “Aţi turnat pentru o fărâmă de putere”. Iar d-voastră aţi scris un “Apel către lichele” fără să aveţi decât reacţia pupincurismului atunci când una din acele lichele incriminate v-a asimilat rânjind cu un tâmpit. Ce metamorfoză inversă a putut transforma un fluture într-un vierme?

Până când veţi fi capabil să răspundeţi cu fruntea sus acestor întrebări, fac apel la celebrul sul de hârtie adus de Victor Rebengiuc la TVR în 1990, folosind acelaşi îndemn: “Ştergeţi-vă la gură!”

Mai actual ca niciodata...

"Generatie, aspiratie, interdictie, demonstratie,
Revolutie, figuratie, emanatie, aberatie,
Informatie, deformatie, opozitie, conspiratie,
Institutie, separatie, prostitutie, decoratie.

Declaratie, peroratie, legislatie, lamentatie,
Retributie, imitatie, satisfactie, betie,
Ocupatie, populatie, consignatie, saturatie,
Emigratie, circulatie, constitutie, ratie.

Compensatie, alocatie, subnutritie, implicatie,
Explicatie, complicatie, educatie, malformatie,
Restrictie, militie, protectie, politie,
Pretentie, corectie, atentie, detentie.

Productie, reductie, constructie, obstructie,
Seductie, deductie, vocatie, hotie,
Democratie, intentie, tehnocratie, directie,
Birocratie,infectie, bogatie, FRECTIE."

Multumim Vali Sterian.
Odihna si pace, acolo unde esti tu.

Jupân peste jupâni

Să trecem direct la subiect, fără introduceri alambicate. Acesta va fi un text scurt ca un dos de palmă peste botul proastei ăsteia de democraţie. Fără filozofeli aiurea şi fără metafore. Ce-ţi trebuie să fii campion mondial la box profesionist? Sute de meciuri în care să învingi şi prin care să urci din ce în ce mai sus în clasamente şi în ochii impresarilor. Şi a caselor de pariuri, evident. E cam complicat totuşi. Cam obositor. Nu e mai simplu să-l prinzi cumva pe Bute la înghesuială şi să-i razi o scatoalcă după ceafă? Dacă-l pui grămadă pe campionul mondial, nu se cheamă că eşti mai tare decât un campion mondial, deci eşti TU campionul campionilor? Hai să nu ne gândim la o cafteală în parc, ci chiar la un meci organizat. Dacă cineva ar avea „manetele” în mână, manete care să-i permită să-şi organizeze un meci direct cu Bute şi, având arbitrii, sala şi chiar şi soarta de partea sa, l-ar învinge prin KO intr-o repriză scurtă de 24 de ore la DNA (sau măcar i-ar arăta la puncte că nu are nici o şansă) – asta n-ar însemna că acel cineva ar fi un fel de campion mondial? Nu mai trebuie să-i învingă pe sutele de adversari ai lui Bute, ci doar pe acesta şi gata, se ştie cine-i cel mai tare. Aţi înţeles deci ideea. Jupânul care vrea să ţină-n frâu toată ţara, nu are nevoie să se apuce sistematic, metodic şi meticulos să scoată din mânecă dosar după dosar pentru fiecare dintre jupânaşii, baronaşii, boierii sau tartorii mărunţi. Îl scutură puţin pe ăl mai mare dintre boieri şi efectul e acelaşi. Masculul alfa şi-a reconfirmat domnia simplu, scărmănându-l pe cel mai masiv dintre masculii beta, nu obosindu-se să-i tăvălească pe toţi. Jap!

Context "istoric": aceasta "jupaniada" a fost scrisa dupa arestarea mogulului din Baneasa, Puiu Popoviciu.

Maxima zilei - de actualitate :)

"Life is hard. But if you're dumb, it's even harder" - John Wayne.
(Viata e grea. Dar daca esti prost e si mai grea.)

Gandul zilei

Justitia e oarba - ni se spune mereu. Parol? Eu cred ca nu e oarba, ci doar inchide ochii, pentru un pret corect...

Made in Romania

In vremea studentiei, bucatar de ocazie si, mai mult pentru propriile nevoi, nu suportam conceptul de reteta. "Ce lucru inutil!", gandeam pe atunci. Ce sa fac cu o aparent delicioasa reteta de rata la cuptor cu varza rosie, cand mie imi lipseau ghimbirul, coriandrul si tot felul de alte condimente insiruite frumos la ingredientele retetei? Unde mai pui ca rata era doar prin vazduhul in care plutea si mirosul de varza. Miros de la vecini, desigur. Inchideam cartea de bucate ca pe un pretios roman science fiction si o puneam pe raftul cel mai indepartat, apucandu-ma gospodareste de curatat cartofi si transat slanina. Prin combinatie cu al treilea ingredient magic, ceapa, reuseam o reteta proprie si de fiecare data unica, de mancare ardeleneasca megacolesterolica. Daca inainte mai radeam si o palinca de prune iar dupa, un spritz-doua de Tarnave, eram un om cu adevarat fericit si chiar ecologist, rata ramanand in libertate, iar porcul ce furnizase slanina neavand oricum sanse prea mari sa prinda pensia (totusi, nu am inteles niciodata de ce porcii sunt de cinci ori mai grasi ca oamenii si cu toate astea nu fac infarct miocardic).

Cand m-am mutat la apartament si aveam bucatarie, aveam in sfarsit cate o cutiuta cu fiecare din acele prafuri si frunze minunate care dau gust mancarii si evident, am luat o rata si am gatit-o cum se cuvine. Student inca, nu prea stiu cum am gasit banii pt ingrediente, cert e ca m-am invatat incet-incet cu binele si am inceput sa apreciez tot mai mult retetele mai elaborate si mai costisitoare. Foloseam ingrediente care nu mai erau la indemana de prin ograda parintilor, cum era porcul, ceapa si cartoful. Am inceput deci sa ma obisnuiesc cu ceva bun dar pentru care nu aveam resurse si, azi pe datorie, maine pe imprumut, am ajuns intr-o buna zi la o criza de toata frumusetea. Moment in care, am primit un e-mail care imi spunea sa consum doar produse proprii, ca solutie de a ameliora criza, daca de iesit din ea oricum nu se poate prea curand. Cu alte cuvinte, sa ma intorc la slanina, ceapa si cartofi, gatite in 14 feluri diferite de mancare, in functie de ordinea in care le arunc in tigaie sau forma in care sunt taiate. Nasol moment. Oare asta e tot ce pot face? Sa ma intorc doar la ceea ce produc in ograda e intelept, cu siguranta, dar oare nu ar fi fost mai intelept ca in tot acest timp sa-mi fi dezvoltat gospodaria proprie, mai cu un strat de patrunjel, mai cu o tarla de rosii, mai cu o gaina in cotet?

Cu draga inima m-as intoarce la produsele din ograda daca as avea ce sa aleg cat de cat de acolo. Iar sa ma cert cu parintii ca nu au crescut altceva decat porci, nu e o solutie. Probabil ca mai realist este sa strang din dinti si sa ma apuc chiar eu sa fac ceva mai mult si mai divers decat au facut-o cei de pana acum. Cati mai sunteti gata sa faceti asta? Cati putem sa lasam foie gras gasit de-a gata pentru un caltabos la care sa fierbem insine orezul? Cum putem resuscita o gospodarie rurala doar cumparand din locul nostru caldut de la oras din cand in cand, mere organice in detrimentul celor preafrumoase din import? Oare daca mergem macar in weekend sa mai proptim cate o scandura si sa ranim la vaci nu ajutam mai mult decat lansarea demagogica a unor apeluri patetice la a cumpara "orez romanesc" - de parca chiar ar exista asa ceva?

Intrebari retorice la care ar trebui sa meditam cu totii, pentru ca Romania este oarecum chiar aceasta gospodarie uitata de la tara, pe care incercam in al doisprezecelea ceas sa o resuscitam oferindu-i mosneagului pensionar o taraba intr-o piata volanta.

Nota: acest text a fost scris in data de 19 Noiembrie 2008. Era o reactie la indemnurile primite prin e-mail si pe toate canalele media de a consuma doar produse romanesti. Deoarece criza se adanceste si textul e mai valabil ca oricand, am decis sa-l postez pe blog chiar si acum, dupa aproape trei luni.