Siguranta si incredere. Si neam prost. Mult.

Azi, 30 martie, pe langa o bisericuta in centrul Bucurestiului. 3 politisti umflati (cum altfel?) spargeau de zor seminte. Scuipau cojile pe jos, unde se formase un sublim covoras.
Pana aici, nimic neobisnuit, doar traim in Romanica. Partea neobisnuita a inceput cand eu, care uitasem in ce tara traiesc, am avut tupeul sa ii intreb care-i treaba cu semintele. Eram pregatit sa ma borfolesc cu ei, aveam chef de galagie. Insa raspunsul, m-a dezarmat complet. A venit ca o revelatie de saptamana Mare, ca e de sezon.
Eu ii intrebasem pretentios si academic: "Buna ziua, nu va suparati, dar cum se impaca meseria dv. cu mizeria pe care o faceti?" - parol ce pretentios am fost, ha?
Si cel mai umflat dintre ei (nu stiu daca era cel mai gradat, ca n-o am pe asta cu gradele) imi raspunde senin:
"Pai, NU NUMAI NOI FACEM MIZERIE..."
I-am multumit - ce altceva mai puteam sa zic? I-am multumit caci, din cinci vorbe scurte, mi-a lamurit esenta natiunii. Ce s-au mai chinuit Nicolae Iorga, Dimitrie Cantemir, Vasile Parvan, alti si alti mari invatati sa desluseasca ce e cu noi pe acest pamant. Nu stiu daca au reusit bine, dar cu siguranta acest politist bulangiu a reusit pentru mine in 5 cuvinte ce n-a reusit nimeni in volume intregi. Am inteles cine suntem si mai ales, incotro ne indreptam: LA DRACU!

Cum am petrecut 15 martie

Abia pe la vremea cinei am reuşit să ies din alergătura zilei şi să realizez că azi e ziua maghiarilor de pretutindeni, drept pentru care am destupat o bere făcută la Miercurea Ciuc. Am închinat pentru Petőfi Sandor, pentru vinul de Tokaj, pentru prietenul meu apropiat şi fidel, pentru Lajos-bacsi care plimbă copiii soră-mii prin parc şi face o treabă aproape mai bună decât Marry Poppins, pentru focoasa pentru ale cărei “vrăji” şi braţe încolăcite mă furişam cândva de la cursuri.
Aud din aparatul de imbecilizare al secolului 21 (televizor pentru unii) cum că e o zi cu tensiuni, cum că românii nuştiuce şi secuii nuştiucealtceva, că unii vor aia că ăilalţi nu le dau ailaltă, că nemtudom nu e acceptabil într-un stat unitar, sau că bieţii Petike şi Jozsike nu au şanse în ţara asta dacă nu ştiu conjuga “a fi” şi “a avea”. Concluzionez de fapt că baronii lor sunt la fel de hapsâni ca şi ai noştri, că oamenii care trag la şaibă pot rămâne şomeri fie că au şef de pe Dâmboviţa fie “autonom”, că nici interesul lor şi nici al nostru nu e cu adevărat băgat în seamă de nimeni, iar gulaşul şi tocăniţa nici nu sunt chiar atât de diferite.
Dau pe gât ultima înghiţitura din cutia verde şi mă pregătesc de culcare, căci mâine începe o nouă zi cu drumuri, treburi, bucurii, frustrări, reuşite, dezamăgiri, speranţe. Iar pentru ziua asta trebuie să fim odihniţi, ca s-o luăm de piept, căci nu e nici a ungurilor, nici a românilor, nici a secuilor, nici a zlătarilor. E ziua celor care vor să-şi facă treaba bine şi să-şi vadă de ale lor.
No szia tok.

Un mărţişor potrivit cu vremurile

Azi-dimineaţă am văzut în staţia de autobuz un tip bine. Aş fi vrut să zic un domn bine. Nu pot, pentru că deşi arăta ca un domn, nu era. Înalt, suplu, cam la 50 de ani, păr cărunt, ţinută dreaptă, privire sobră. Costum cu croială impecabilă şi palton super-elegant. A scos din buzunar un pachet de kentane. A desfăcut graţios ţipla, pe care a lăsat-o la fel de graţios să plutească în bătaia vântului care “adia puternic” (vorba unui comentator de sport – evident, de fotbal). În timp ce desfăcea şi staniolul, a observat că e privit şi l-a mototolit discret între degete. A dus mâna spre spate şi, de acolo, a “scăpat” de povara cumplită. Un coş de gunoi public se afla la 1,5 metri. Cam pe când am terminat de apreciat această distanţă, firul ţiplei a atins magistral trotuarul, decorându-l cu cel mai emblematic mărţişor pentru societatea românească de început de mileniu trei. Sper ca tipul bine să lucreze la vreo gazetă şi să scrie articole despre mizeria din oraş şi despre cum nu face primăria curăţenie. Asta ca să fie povestea cu adevărat sublimă.
Asta-i ţara! Ăştia-s oamenii, cu ăştia defilăm!

Dureros de actual

“Mă întrebi ce-am aşteptat de la tine, când te-am trimis să studiezi. Am vrut să te faci inginer, fiindcă inginerii ne lipsesc şi se vor căuta mult în ţara noastră, care trebuie să se ridice din ţărână şi să-şi facă temelie de fier. Am vrut să te întorci în ţară, să lucrezi căi ferate, poduri, şosele şi alte înlesniri care se cer azi popoarelor civilizate, cum aş vrea să fie şi poporul nostru. Dar dacă tu ai de gând să înfăptuieşti ceea ce îmi spui, am să-ţi dau binecuvântarea mea şi sprijinul meu, cât va fi, căci n-am de ce să mă împotrivesc unei fapte de folos omenirii şi care ar aduce cinste neamului românesc. Dar la alt sprijin să nu te aştepţi, vai, fiul meu! Am vorbit cu domnul V. A. Ureche, ministrul instrucţiunii, care mi-e prieten într-o măsură şi domnia sa, deşi înţelegător, ba chiar viu interesat de un asemenea plan, mi-a spus, cu mâhnire, că nu se poate nădăjdui un ajutor din partea guvernului, altele fiind nevoile ţării azi. Ba încă mi-a spus că nici nu îndrăzneşte să-i vorbească primului-ministru ori altora despre o astfel de călătorie, fiindcă nimeni nu l-ar lua în serios. Încercaţi mai degrabă să faceţi cu franţuzii ceva, sau cu englezii, dacă domnul Darwin vă sprijină, cum mi-ai scris.”

...

“Să se întoarcă în ţară, nimic nu-l îmbia. Aflase că la căile ferate care se construiau nu erau preţuiţi inginerii valahi. Oamenilor puşi în fruntea înnoirilor nu le-ar fi plăcut să vadă printre ei pe unul mai destoinic, mai întreprinzător, mai îndrăzneţ decât ceilalţi, ameninţând să le strice rosturile strămoşeşti şi să le tulbure tihna unei vieţi care se mişca ivaş-ivaş prin colb, ca diligenţele de acum cincizeci de ani.”

Radu Tudoran – “Toate pânzele sus!”

Apropos

Azi se împlinesc 20 de ani de când pentru prima dată nu s-a mai sărbătorit cu fast dictatorial ziua de naştere a Cârmaciului Iubit. E o zi tristă, pentru că frigul e tot frig iar Cârmaciul, deşi e altul, are aceleaşi apucături. :(

Versuri vechi, semnificaţie nouă?

Astăzi, Alexandru Andrieş

"La curtea lui Vodă e şedinţă mare,
Stau boieri pe scaun, stau şi în picioare,
Se discută probleme, se analizează
Ce nu merge bine, ce incomodează;"
...
"Duşmanul, prin spate, încet şuşotea
Cum că-i tremura mâna fiindcă-i plăcea sa bea"
(evident, e vorba tot despre un "Vodă") :)
...
"Tovarăşul haiduc pare om educat,
Precis că nu-i convine-un astfel de trai agitat...
Pun pariu că la mijloc e un ghişeft barosan
Şi că precis câştigă mult mai mult
Decât câştigăm noi, pe an!"
...
"Teoretic vorbind şi privind obiectiv
Recunoaştem deschis că era cam frig"
(Nu zău? Se pare că e frig mai ales acum!)
...

Blues de sezon

"Mă scol dimineaţa, dar mi-e frig,
Aşa că geamul nu-l deschid...
Mă duc să mă spăl că poate-mi trece
Şi-am noroc, e doar apă rece.
Mă spăl
Şi-mi trece!...

Mă-mbrac şi fug repede în staţie,
Troleibuzul vine, da-i aglomeraţie.
Reuşesc să ajung înăuntru
Şi constat cu uimire că şi-aici bate vântu'...

Avem calorifer la şcoală
Da' nu ne-avem bine cu cei de la centrală.
Aşa că primim pe ţeavă, ferm şi logic,
Buletinul meteorologic:
La munte ninge,
La mare ninge,
La vară ninge!"

Aliodor împărat

Nişte băieţi de pe strada Sapienţei jucau miuţă pe maidan. Bătând mingea şi câmpii cu graţie, se frământau prin talazurile unei furtuni de creier (zisă şi brainstorming). Ce să facă, cum să facă? Cum să-i învingă pe băieţii de pe strada Pacienţei în finala Campionatului Maidanal? Printre altele, s-au gândit şi la trucul cu pietroiul ascuns în minge. Căpitanul echipei adverse avea să dea lovitura de începere şi, lovind pietroiul din minge, să se dea învins fără ca meciul să se fi jucat. Cei de pe strada Pacienţei erau însă (cum altfel?) mai răbdători. Au observat mişcarea, au preluat din fugă ideea, ba mai mult, au şi şmanglit pietroiul. Astfel că, liderul echipei Sapienţei (care devenise lider doar prin împingerea la înaintare de către colegi mai şmecheri) a uitat de toată tărăşenia la care se gândiseră chiar ei, Sapienţarii şi, prostănac fiind, a tras un şut în mingea pietrificată de a văzut victorie. Până spre dimineaţă a rămas doar cu durerea, cu stelele verzi şi cu găluşca înfrângerii. Iată cum, după ce au cochetat cu idei parapsihologice şi ezoterice, după ce l-au avut în preajmă-le pe un anume Aliodor, mare meşter în boscoane, şefii PSD strigă acum ca din gură de şarpe, de ciudă că pietroiul Aliodor s-a dus cu boscoane cu tot la adversar şi i-a facut la energie. Fie vorba-ntre noi, pe preacuviosul Geoană l-ar fi blocat psihologic şi energetic până şi Elmer Fudd, ce să mai vorbim de Bugs Bunny. Că aura malefică din jurul preşedintelui (re)ales e mai groasă decât însuşi obrazul său, asta nu mai e un secret. Situaţia a fost descrisă cum nu se poate mai bine de unul dintre cei mai pragmatici oameni din România, primarul etern de la un punct Cardinal, Mazarin. Omul care reuşeşte să fie reales la Pontul Euxin fără să facă altceva decât să-şi îngroaşe conturile în ritm de samba, yahtistul dansator sau dansatorul yahtist, a declamat scurt şi la obiect: “Trebuie să scăpăm de IUDA ăsta de Băsescu!” Superb. Nu au scăpat. Asta şi pentru că Iuda a învăţat că nu doar el poate fi cumpărat cu arginţi, ci că sunt mult mai mulţi amatori. În primul mandat şi-a asigurat arginţii, iar pentru cel de-al doilea, a început să-i cheltuie eficient. Mai o stea de general, mai un împărat al farmecelor (vezi Aliodor), mai un primar, mai un etc. The End. The end for us?