M.C.S.

Faptul că românca Vanda Hădărean este multiplă campioană MONDIALĂ la fitness mă face să fiu mândru că sunt român, doar aşa, între un zâmbet amar în colţul gurii şi o râgâială zgomotoasă după o bere rasă dintr-o înghiţitură la un grătar (ceafă de porc, evident!) Altfel, plâng cu amândoi ochii. La propriu. În dreptul numelui sportivei ce ne-a reprezentat şi la Campionatul Mondial de Gimnastică artistică (Indianapolis, SUA, 1991 – medalie de bronz) şi la Jocurile Olimpice de Vară (Barcelona, Spania, 1992 – medalie de argint) scrie acum bineînţeles, Canada. Dacă Vanda nu s-ar fi stabilit în Canada, nici nu cred că ar fi avut şansa să fie o apreciată antrenoare de fitness şi să devină campioană mondială de trei ori… Desigur, majoritatea fufelor de mall privesc cu jind la corpul atletic şi sănătos al unei astfel de campioane, în timp ce ling cu nesaţ dintr-o megaîngheţată sau îşi instaleaza poponeaţa rubicondă în scaunul confortabil de X5. Asta în timp ce puhavii lor prieteni, scărpinându-şi cutele de grăsime de pe ceafă visează la unguroaicele fierbinţi ce au participat la acelaşi concurs. În număr de şase (six). Românce zero (null, nema, canci, mulţimea vidă). Eu nu cred că unguroaicele astea trăiesc din competiţiile de fitness – de fapt premiile sunt destul de modeste. Am şi verificat vreo trei dintre ele: Emese Erőss şi Gabriella Horcsak sunt studente, iar Szilvia Czine este supervisor la un cazinou. Ceea ce înseamnă că pentru ele fitness-ul este doar un mod sănătos de a-şi petrece timpul liber. Iar dacă şase unguroaice sunt prezente în finala unei competiţii de anvergură mondială, înseamna că există o masă suficient de practicante ale sportului la nivel de amator şi semi-profesionist, din care să “răsară” câteva “vârfuri”. Prin contrast, la noi e nevoie de 40 de minute de trafic infernal pentru a ajunge la o piscină publică, asta în cazul fericit al oraşelor unde aceasta există, iar o femeie care are inconştienţa să alerge de una singură prin parc este victima sigură a grosolăniilor şi chiar agresiunilor fizice. Ce mai e de adăugat? Că M.C.S nu este nicidecum acronim pentru Ministerul Culturismului şi Sportului ci pentru Mişcarea Contra Statului, o manifestare ce ar trebui să devină tradiţie (măcar) anuală, o Mişcare în care oamenii care mai cred în “Mens sana in corpore sano” trebuie să îi depăşească numeric pe cei care cred în “Mens sana in corpore BAROSANO”.

NB: Culturismul nu înseamnă neapărat pachete de muşchi şi coloşi puşi pe smardoială, ci mai ales cultura fizicului.