Scrisoare deschisă domnului Liiceanu.
Domnule Gabriel Liiceanu,
Nu sunt un filozof, ba chiar un semidoct, prin asta înţelegând că nu sunt capabil să scriu în ritmul în care executaţi zâmbitor plecăciuni către o coadă de topor ce ne conduce cu tupeu şi prost-gust de câţiva ani de zile. Am început parafrazând propria dumneavostră scrisoare deschisă către doamna Mona Muscă – scrisoare în care vă arătaţi dezamăgit, frustrat şi umilit de adevărul crunt al colaborării respectivei doamne cu fosta Securitate. “Nu mi-a fost dat să văd în aceşti 16 ani ceva mai jalnic decât spectacolul pe care mi l-aţi oferit d-voastră” – i-aţi adresat atunci, în scris, doamnei Muscă. Ei bine, “never say never” spun anglo-saxonii. Nu cred ca bănuiaţi atunci faptul că, la nici trei ani, veţi fi chiar d-voastră actorul unui spectacol şi mai jalnic, atribuindu-vă singur noul record de umilinţă publică, penibilitate şi lipsă de coloana vertebrală.
Cu ce vă poate avea la cherem un parvenit incult şi dezgustător de îngâmfat, un reprezentant de frunte al categoriei bipede despre care clamaţi că vă repugnă, astfel încât să-i faceţi sluj frumos? V-am privit zâmbindu-i îngăduitor în timp ce vă jignea nonşalant, pe d-voastră şi pe toţi intelectualii ţării, echivalând “filozofi” cu “tâmpiţi” şi am avut în faţă imaginea unui chinuit animal de circ ce strangulat fiind de părţi sensibile ale corpului cu un ştreang aproape invizibil, face tumbe prosteşti pentru a ferici un public incapabil să-i înţeleagă drama şi pentru a-şi primi o porţie râncedă de mâncare. Din ce este fabricat ştreangul d-voastră? Care sunt părţile sensibile de care v-a înhăţat? Cum este posibil să nu aveţi replică, să nu se audă nici măcar Musca, ci doar vocea hăhăită a preşedintelui? La fel ca şi ursul de la circ, nu păreaţi prea fericit, dar totuşi înghiţeaţi jignirile. Aţi aruncat cu piatra, ca într-o pildă biblică, fără să vă evaluaţi cu adevărat dacă nu cumva sunteţi la fel de “turnător de bună voie şi neşantajat de nimeni”, cum îi spuneaţi doamnei Muscă. “Aţi turnat pentru o fărâmă de putere”. Iar d-voastră aţi scris un “Apel către lichele” fără să aveţi decât reacţia pupincurismului atunci când una din acele lichele incriminate v-a asimilat rânjind cu un tâmpit. Ce metamorfoză inversă a putut transforma un fluture într-un vierme?
Până când veţi fi capabil să răspundeţi cu fruntea sus acestor întrebări, fac apel la celebrul sul de hârtie adus de Victor Rebengiuc la TVR în 1990, folosind acelaşi îndemn: “Ştergeţi-vă la gură!”
